Există oameni care îl consideră pe Will Ferrell un actor bun de comedie. Gusturile nu se discută, mai ales dacă-s proaste. Să admitem doar atît: nimeni nu-l poate acuza pe Ferrell de sclipirile de geniu ale lui Robin Williams, nici de versatilitatea lui Joe Pesci. Mă opresc în special asupra ultimului care, deși limitat la 1,60 metri, știa să scoată pe ecran personaje gigantice și – foarte important – diferite.
Leo Getz (Armă mortală 2, 3 și 4) este la ani-lumină distanță de Vincent Gambini (My Cousin Vinny) și în cu totul altă galaxie față de bietul Harry, hoțul bătut de soartă și de capcanele lui Macaulay Culkin. Despre rolul din Goodfellas (Oscar pentru rol secundar) nu mai amintesc, pentru că sigur discuția degenerează în „Do you think I’m funny? Funny how?”.
Prin comparație, aș putea spune că, în toate filmele lui, există niște personaje care-l joacă pe Will Ferrell. Un cetățean din ce în ce mai bătrîn și din ce în ce mai blocat într-un mental infantil. Hai să zicem că e hazliu. Și să facem abstracție de Big, filmul în care Tom Hanks reușește un rol magistral de copil. În definitiv, Tom Hanks e actor, Will Ferrell e băiatul cu găleata.
Găleata de ha-ha-ha.
Probabil vărsată în alt film, pentru că nu există nici un motiv pentru care un om ar rîde de-a lungul celor 88 de minute, în afara cazului în care același om e fie 1) retardat, fie 2) gîdilat la tălpi de spiriduși blocați în papuci.
Pe scurt: Will Ferrell și nevasta Amy Poehler au realizat brusc că nu au bani să-și trimită fata la universitatea visurilor ei. Pentru că așa funcționează finanțele și adulții în lumea reală: realizezi brusc chestii, nu e ca și cum te-ai lovi de partea financiară în fiecare lună sau, măcar, în perioada aia sinistră, dedicată taxelor. În fine, să admitem că Ferrell și Poehler sînt niște cretini congenitali care nu pricep cifre, dar au făcut o fată genială.
Cum banii nu pică din cer, deși tonul stupid ar fi permis și elefanți extratereștri veniți de pe Marte să joace la Loto, cei doi găsesc soluția perfectă cu ajutorul prietenului degenerat, fan înrăit al curvelor și jocurilor de noroc. Își vor face un cazino ilegal în pivniță, pentru că o asemenea antrepriză e imposibil de detectat într-o suburbie liniștită, mai ales cînd e condusă de doi bolovani.
De aici, rațiunea și logica sînt aruncate sub roțile trenului și terciul rezultat mînjește ecranul, umplînd cadrele cu inși disperați să joace munți de bani, cu bordeluri și, evident, cu tone de clișee și stereotipuri atît de răsuflate încît scenariul pare de multe ori să se sufoce.
Dar cele mai stupide momente sînt cele în care filmul deraiază și încearcă să stoarcă scenele din Casino pentru niște hă-hă-hăieli groase. E un festival al prostului gust și al lipsei de haz, unde te și miri că regizorul nu apare în mijlocul cadrului, costumat într-un ponei roz, și începe să ragă: „Uite, mamă, pot să Martin Scorsese! Fii fericită, nu mai sînt prostul satului! Hollywood-ul e suburbie!”.
The House. R.: Andrew Jay Cohen. Cu: Will Ferrell, Amy Poehler.
