Pentru cariera lui Ionel Brătianu, Conferința de Pace de la Paris a fost aperitivul. România intrase în război mică și ieșise mare. Scamatoriile inginerului de poduri și șosele pe scena de la Versailles au transformat înfrîngerile militare în teritorii adăugate. Așa că, atunci cînd noile hărți ale țării au fost date la tipar, Brătianu avea puterea unui faraon. Regele trăia sub influența lui deplină, iar dinastia Brătianu era a doua dinastie a României, deși unii erau de părere că e chiar prima. Nicolae Iorga, de pildă, se întreba cînd va fi încoronat Brătianu însuși.
Dominația lui asupra vieții politice de după război a fost absolută. Jongla cu Opoziția, construia guverne-marionetă și dirija destinul țării din umbra și confortul biroului său înțesat de cărți. În 1922, după ce redevine prim-ministru, România are parte de cei mai buni cinci ani de dezvoltare din scurta ei istorie.
Brătianu ia măsuri revoluționare pentru economie, reformează administrația, armata, căile ferate, învățămîntul, magistratura, industria și reorganizează Biserica. Adoptă o nouă lege electorală și schimbă Constituția din 1866, fiindcă nu mai corespundea nici vremurilor și nici noilor dimensiuni ale țării.
România înregistrează un salt de noutate echivalent cu descoperirea focului, inventarea roții și cioplirea primelor topoare de silex. Impactul marii guvernări liberale din 1922-1926 e fără precedent. O Românie medievală pare să se fi lovit atunci de un asteroid civilizator.
Industria explodează, școala prinde rădăcini, instituțiile statului se modernizează. Niciodată pînă atunci și niciodată de atunci încolo n-a existat o guvernare mai inovatoare și mai chibzuită pe arealul fostelor triburi geto-dace. Într-un context istoric norocos, pe o tendință crescătoare a economiei mondiale, într-un optimism european industrial, politic și umanist și pe fondul unui elan național justificat de unire, Brătianu a strălucit ca fondator de modernitate.
Cîștigase diplomatic un război pe care armata l-a pierdut, storsese dintr-o pace incomodă un triumf al întregirii. Unise, profitînd de neatenția celor cinci imperii, ceea ce trebuia unit. Iar acum dăduse întregului un suflu civilizator.
La 22 noiembrie 1927, contemplîndu-și opera, Ionel Brătianu a băut o bere de la gheață. A făcut amigdalită și, două zile mai tîrziu, a murit, ducînd cu el în mormînt șansa de a se îmbăta de succes, de a deveni un tiran și de a strica ceea ce înfăptuise. A fost un caz fericit.
Da, e ceva distanta intre Bratieni si Gorghii, Turcani, Orbani… cam cat este intre Terra si cele sapte planete noi descoperite de NASA.
nimica nou dimpotriva regres, politica actuala e o ramasita inertiala a politicii fondate de bratianu mai exact forma caricaturala , politica de azi nu mai are ca fundament patriotismul si lupta pentru bunastarea obstii, ci o forma de imbogatire rapida si usoara, binenteles ilegala, dar bresele din politica bratieniana a favorizat asta (acea bazata pe patriotism si bunastare generala care se limiteaza la promisiune electorala pentru a ajunge la lada cu bani) .
La Paris şi – a cheltuit averea mituind membrii Congresului de Pace pentru o atitudine favorabilă .
Încă nu apăruse DNA ,nici Codruţa .