Sînt suflet din sufletul sportului meu și-i cînt bucuria și-amarul. La barele sale ratatul sînt eu și-otrava cu sine odată o beu, cînd poarta ne varsă paharul… Făcurăm ce făcurăm și iarăși ne veni să parafrazăm din clasici (pont pentru pariori: poetul clasic e ardelean). De ce? Pen’ că, fraților, trăim iarăși (a cîta oară?) niște clipe de reflecție istorică și mobilizare patriotică. E ca un făcut, coincidență și simbol: s-au împlinit 30 de ani de la căderea Zidului din Berlin și, între cele două tururi de la prezidențiale, ne vom lupta din nou (iarăși, a cîta oară?) în dubla (pen)ultimei speranțe. Acum, cu Suedia și Spania. Acum ori niciodată! Sau, de ce nu, pe data viitoare. Poporul microbist român s-a antrenat să funcționeze paradoxal: e răbdător de felul lui și se enervează mult prea repede.
N-o să-i mai comentăm acum pe clasicii din campionatele occidentale, așa-zis „civilizate”, pe Bayern cu Dortmund, pe Liverpool cu Man. City, pe Milan cu Juventus, adică meciurile ce ne-au marcat uichendul și am cîștigat pe linie, cu Bayern, Liverpool și Juve. Să fie sănătoși! Ei – cu clasicii lor, noi – cu ai noștri, noi să fim sănătoși.
Noi, în acest context atît de complex, doar sesizăm niște aspecte, dacă permiteți. Cum e cînd cade un zid? Păi, pentru noi, la fotbal nu e de bine. Dar, tot pentru noi, ca spectatori ai disoluției sistemului comunist, pe bune, a fost minunat! Altă întrebare: ce face cîștigătorul din turul 2 de la prezidențiale? Merge în turul 3, în play-off și, mai departe, în grupe și-n primăvara europeană? Căutăm un răspuns.
Noi, tot noi, tot în acest context prezidențialo-fotbalistic, am apelat la statistică. Mare șmecherie! Se cunosc președinții sub al căror mandat ne-am calificat la Europene. Ceaușescu – o calificare, cea din ’84 (asta dacă nu-i pui, la limită, și o prezență în Top 8, în ’72, cînd nu se înscăunase formal ca președinte și cînd competiția avea alt format). Mă rog, arză-l focurile Ghencei Militar pe acest nenorocit… Ajungînd în democrație, Iliescu – o calificare, la Euro ’96. Constantinescu – o calificare, la Euro 2000. Băsescu – 2008. Iohannis – 2016. Băi, tăticule, uite cum se leagă niște coincidențe. Parcă toți președinții ăștia erau bara-bara, înțeleși să-și împartă fiecăruia doar o singură calificare la Europene. Am avut patru președinți post-decembriști și fix tot patru calificări la Europene. Să mai spună cineva că nu există un complot al președinților împotriva noastră, a chibiților iubitori de fotbal.
O victorie cu nenorociții din Suedia și doar un punct în Spania – așa își dorește suflețelul nostru, alături de marele suflet al microbistului român. Mai parșivă, mintea ne zice că șansele noastre de calificare la Europene sînt de aproximativ 34%. Asta e, frați republicani, prinși între cele două tururi. Avem niște adversari tare periculoși. Căci, să nu uităm, Suedia și Spania sînt totuși niște monarhii… Hai România!
1.458 de vizualizări
