„Mai greu e cu proiectul“ – așa grăit-a Regele nostru, unicul Gică Hagi. Îl iubim mult. Ca jucător, ne-a bucurat, ne-a încîntat. Ca antreprenor de fotbal, a demonstrate: da, se poate! Hagi și-a pus bănuții proprii la bătaie, a clădit Viitorul de la zero, pornind din bălăriile și ciulinii de lîngă localitatea Ovidiu. A construit cea mai prestigioasă academie din țară, ba mai mult, la un moment dat chiar a cîștigat și campionatul. Cu maximă sinceritate și adînci plecăciuni, vă adresăm întreg respectul, Majestate! Să ne trăiești, Gică!
La conferința de presă – după meciul Farul-UTA, 0-0 –, regele Gică n-a făcut decît să preia și să paseze luminos o idee care a devenit deja obsesivă pentru întreg poporul, nu doar fotbalist, român: Proiectul! Marele Proiect!!!! Atîta s-a tot vorbit despre un dezirabil proiect de țară, pînă cînd această formulă – altfel, excelentă – a ajuns să fie golită de orice sens. Oare de cîte ori, frați români, n-ați auzit, de vreo douăzeci de ani încoace, despre necesitatea de a ne pansa acolo unde ne doare – Educație, Sănătate, autostrăzi?… În sensul ăsta, am tot întocmit proiecte peste proiecte – multe, pe bani buni, europeni. Și am rămas cu gloria unei mari lupte împotriva corupției. În urma acestei epice bătălii, tot n-am scăpat de o exagerată ștampilă – „corupții Europei“. E adevărat, nu ne prea dă corectitudinea afară din casă. Da’ nici chiar așa, c-avem frați și surori mai mari, tot de-ai mamei noastre UE…
Am avut vreodată, în fotbalul românesc, vreun proiect? Dragul nostru rege Gică s-ar simți bucuros: doar pe vremea unui omolog al său, Carol al II-lea, România a mai jucat de trei ori consecutiv la Mondiale, în 1930, 1934 și 1938. Arheologii soccer-ului daco-român, cu durere, au altă opinie: din păcate, nu exista nici atunci vreun proiect, iar competiția internă era mai viciată decît a fost, peste decenii, pe vremea legendarei Cooperative. Din 1938 pînă-n 1990 (52 de ani!), România s-a mai calificat o singură dată la un turneu final mondial – e povestea din „Groapa cu Lei“, de la Guadalajara, Mexico’70.
A existat vreun mare proiect din care s-au născut, ca din spuma mării, cei din „Generația de Aur“, cu Gică-n frunte? Proiectul se rezuma la clubul de juniori/tineret „Luceafărul“ și la o ofertă de nerefuzat, extrem de variată: „Puștiule, ai de ales între Steaua și Dinamo!“. Gică Hagi sau Gică Popescu, Dan Petrescu sau Dorinel Munteanu, Ilie sau Lupescu, Stelică sau Prunea și toți ceilalți meseriași, tăticule, nu aplicau pentru vreun proiect. Proiectul lor era să facă fotbal. Se îndrăgostiseră de acest sport – cel mai frumos sport! – de pe maidan, cînd jucau ei cu alți copii, înainte să-i instituționalizeze cluburile și Naționala.
La noi, prin partea noastră de lume – hai să fim sinceri! –, n-am prea avut un proiect. Un astfel de proiect ar fi, acum, prin alte părți – în Qatar, să zicem… Se tot zice că ce-ar fi făcut, după niște drame, ăia din Franța sau Belgia. Băi, mă lași? Ca contraexemplu, Germania, Italia, Spania sau Anglia nu si-au schimbat radical proiectul. Și, de bine, de rău, astea nu-s chiar fitecine. Umblă vorba că au campionate destul de bunicele, că echipele lor naționale au luat titluri mondiale, ba chiar europene… Adevăru-i că, în țările astea, a funcționat un singur proiect: tot joacă fotbal de vreo sută de ani încoace (englezii, fraierii, și de mai demult). Și tot nu s-au plictisit, ca jucătorii de la actuala noastră echipă națională. Nu de proiecte ducem noi lipsă, dragul nostru Gică Hagi, ci de oameni ca tine și ai tăi. Regele – președinte la FRF! Hai România!
1.224 de vizualizări
