Care este legătura dintre fotbalul, înotul și bărcile din România? Aveți puțintică răbdare, stimabililor! E o întreagă poveste.
…Era sîmbăta ce trecu, mai după amiază. Vreme nasoală, de stat în casă. Păi, ce face un om responsabil, cînd stă în casă, sîmbăta? Se uită la meciuri, normal! La TV, la o butonare distanță, se transmiteau două meciuri atractive, cu echipe din zona periculoasă a clasamentului: UTA-Mioveni (în Superliga noastră) și Cadiz-Mallorca (în La Liga lor). Butonînd atît de ușor, merită să contempli, vorba aia, „peisagele“. În Spania – soare, tribune pline, gazon ca-n palmă. În România – vreme mohorîtă, un grup răzleț de ultrași, ceva noroi. Se înserase deja. Show-ul de sîmbătă seara a continuat cu alt duel româno-spaniol: Petrolul-Chindia vs. Girona – FC Barcelona. Chiar și-n nocturnă, diferențele au rămas aceleași, se vedeau ca-n lumina zilei. S-a văzut limpede și concluzia: gazdele din Spania au jucat pe teren propriu, în timp ce gazdele din România au jucat pe teren impropriu. Fotbalul românesc e obsedat de asemenea comparații. Perdanții meciurilor din Superliga mioritică au incriminat in corpore starea nasoală a suprafeței de joc, le-a pus sănătatea în pericol, cică… Așa o fi – sîmbătă, sărmanii fotbaliști din România au fost obligați să îndure un veritabil calvar. Chestia-i că, doar cu cîteva zile înainte, am apucat să ne uităm nu doar la meciuri, ci și la gala „Sportivul Anului“. Povestea continuă.
Gala ca gala – cu mici stîngăcii, cu mici șmecherii de tras turta pe spuza guvernanților. A fost, însă, un bun prilej de a ne reaminti că, dincolo de fotbal, mai există și alte sporturi, totuși. Pomeneam de înot și de bărci (canotaj & canoe) – au cîștigat titluri, medalii europene și mondiale. A fost un an bun pentru sporturile pe care nu le (re)cunoaștem. A fost un an preponderent acvatic, deși au venit și destule medalii mai cu picioarele pe pămînt. Cinste lor, cinste campionilor! Mai mulți dintre premianții Galei au zis (parcă erau înțeleși) că important este să-ți urmezi visul. Unu la mînă! Doi la mînă e că oamenii ăștia nu se plîng atît de mult, în țara unde jelania a devenit sport național. N-avem bazine de înot, iar șmecherii de pe lacul Snagov continuă să-i sfideze pe vîslașii olimpici – asta se știe. Nu-i nimic, spun femeile și bărbații care știu ce-nseamnă muncile și medaliile grele. Mergem mai departe! E încurajator să vezi că mai sînt și oameni care-și văd neobosit de treaba lor, fără a înceta să reclame atenția autorităților. Camelia Potec + Elisabeta Lipă – președinte!
Deci care este legătura dintre fotbalul, înotul și bărcile din România? Păi, rămîne discutabilă. Asemănări ar fi: fotbalul nostru înoată în noroi și vîslește prin ape tulburi. Ar fi și o deosebire esențială: fotbalul nostru nu-și urmează nici un vis. Cu mici și notabile excepții, trăim doar la mica ciupeală. Nimic nu se poate compara cu fotbalul, evident. Uneori, în seri de iarnă, parcă se cuvine să auzim ce spun și să ne mai inspirăm din ceea ce fac niște oameni simpli, de pe la alte, să zicem, sporturi – nu le au cu mingea… Hai România!
