Articole scrise de: Cristian Teodorescu

Ziua naţională nu mai e ce-a fost. Şi nu fiindcă armata nu mai defilează ca pe vremuri, cu regimentele pe care nu le mai are. Nici pentru că civilii cască gura de pe margine şi nu-i mai vezi încolonaţi cu steaguri, pancarte şi portrete în calitate de oameni ai muncii. Ce folos că zboară avioanele pe cerul bucureştean al patriei, în timp ce jos românul se însufleţeşte la un ciolan cu fasole? Nu mai e atmosfera de pe vremuri. Nu […]

Poţi să-l crezi pe Humbert Humbert, cel care „scrie” Lolita?  Niciodată n-am ştiut să-mi răspund satifăcător la întrebarea asta. Dacă ne gîndim puţin Lolita e un personaj de două ori captiv. O dată, în perioada în care Humbert profită de ea, apoi o ia cu el şi o domină, încercînd să-i cumpere complicitatea şi dragostea. A doua oară cind acelaşi Humbert o face personajul romanului său. Aproape tot ce ştim despre Lolita aflăm de la el. Nu vreau să intrăm în discuţii indigeste […]

De un Moş Nicolae, demult, am primit o carte şi cîteva mandarine. Cartea era învelită ca un pachet şi avea şi o fundă. Mirosul mandarinelor ajunsese pînă la copertă şi a mai rezistat o zi după ce mandarinele s-au terminat. Mai avusesem pînă atunci două experienţe cu Andersen – Lebedele şi Fetiţa cu chibrituri în nişte cărţulii pentru copii din colecţia Traista cu poveşti. Lebedele se termina semi-nasol. Fetiţa cu chibrituri catastrofal.  Dar dacă iau la socoteală basmele acestui danez sucit, cele mai multe se termină prost. Mica […]

Dacă vă bate gîndul unei călătorii la Istanbul, trebuie să citiţi cartea lui Pamuk despre acest oraş uluitor. Iar dacă nu intră în vederile voastre turistice, cu atît mai mult ar trebui să vă bucuraţi de Istanbul*, măcar ca să ştiţi ce pierdeţi. Cînd Pamuk a fost în România zicea că Bucureştiul îi aduce aminte de oraşul lui.  Vorbea melancolic despre casele lăsate dinadins în paragină din Bucureşti, în locul cărora o să vă treziţi cu cine ştie ce blocuri […]

Giuseppe Tomasi di Lampedusa, Ghepardul, Ed. Humanitas Fiction, 2011. Celebrul roman al sicilianului a apărut într-o nouă traducere în colecţia „Raftul Denisei“. Nu voi reveni asupra sa, fiindcă am scris la „Cartea zilei“ despre această capodoperă. Vă semnalez aşadar Ghepardul cu recomandarea să-l citiţi peste rînd, dacă vă aşteaptă şi alte cărţi. Alexandru Vlad, Ploile amare, Ed. Charmides, 2011. 1970. An cu inundaţii. Te trezeşti într-un sat în care nu se mai găsesc de nici unele. Cu o crescătorie de găini […]

Coadă ca la Patriarhie, de Bobotează, sîmbătă la „Gaudeamus“, cînd şi-a lansat Neagu Djuvara cartea în care le răspundea „neprietenilor“ volumului său despre cumani şi Negru Vodă. Venerabilul istoric, premiat de Caţavenci anul trecut, a adunat cîteva sute de oameni să-l asculte şi să ia autografe de la el. Şi vorbeşte Neagu Djuvara, mai mult amuzat decît cu întărîtare, despre criticii lui, unii dintre ei distinşi istorici: „Nu m-au făcut numai cu ou şi cu oţet, unii m-au făcut albie […]

USL a scos o broşurică în zece puncte, color, cu promisiuni. Vom face şi vom drege, dar nu ca ăia de la putere. Chiar dimpotrivă! Broşurica seamănă cu uitatul Contract cu România al CDR. În definitiv, toate promisiunile de principiu făcute în opoziţie seamănă. Nu mă îndoiesc că în scurtă vreme PDL va scoate o contra-broşurică în care îşi va anunţa intenţiile de bine şi le va cere alegătorilor să-i plîngă pe umăr pentru concedieri, tăieri de salarii şi toate […]

Asta zic la un moment Princepele şi messer Ottaviano, în romanul pentru care Fănuş Neagu l-a acuzat pe Eugen Barbu de plagiat. Aici nu era cazul, deşi Barbu preia fără ghilimele de prin cronici şi de pe unde mai nimereşte. Princepele e marea izbîndă a lui Barbu. O parabolă barocă a puterii, cu trimitere la trecutul apropiat şi cu personaje care au modele recognoscibile în viaţa literară a vremii. Unul dintre motivele pentru care Fănuş l-a făcut de plagiator e […]

Orhan Pamuk, Istanbul, Ed. Polirom, 2011 – Memoriile lui Pamuk despre oraşul în care s-a născut şi s-a format se împletesc aici cu amintirile romancierului despre prima jumătate a vieţii sale. Dacă n-ai fost la Istanbul, te îndrăgosteşti ireversibil de acest oraş după ce citeşti cartea pe care i-o dedică laureatul Premiului Nobel. Iar dacă ai fost, Pamuk te ajută să-l înţelegi mai bine şi să-ţi doreşti să revezi şi altceva decît marele bazar care era plin de români în anii […]

Aveam vreo nouă ani, capul plin de basme şi de cărţi pentru copii, dar cînd am citit Alice… – cuvînt pe care îl pronunţam „alice” – nu m-a prins. Nu semăna cu nici una dintre cărţile pe care le ştiam. Alice mi se părea simpatică, dar aventurile ei nu prea. Iepurele, pălărierul, misterioasa pisică şi oul vorbitor mi se păreau… n-aveam cuvîntul. Am citit cartea pînă la sfîrşit, dar nu mi s-a părut cine ştie ce. Aşa că n-am luat-o la citit […]

Reporter: Avem nevoie, pe criza asta, de două tîrguri de carte, „Bookfest“ şi „Gaudeamus“? Daniel Cristea-Enache: Cu cît sînt mai multe Tîrguri de carte profesionist făcute, cu atît mai bine. Suprafaţa de întîlnire între editorul de carte şi consumatorul de carte trebuie lărgită la maximum şi apoi speculată. Pentru că, din păcate, multe librării au dispărut de pe harta acestor întîlniri. De aceea avem nevoie şi de eBook-uri. Rep.: Dacă e tîrg, şi-aduce lumea aminte să mai şi citească sau numai […]

Prin cîte are de trecut omul ca să-şi descopere vocaţia! Hermann Hesse a fugit în adolescenţă de la mănăstirea la care fusese dat să înveţe, a încercat diverse meserii, a umblat creanga şi a scris poezii. Avea o sensibilitate aparte şi o totală inaptitudine pentru „lucruri folositoare”. La 13 ani se hotărîse că va fi poet sau nimic. Dar nu se poate spune că n-a încercat să fie şi altceva.  A fost unul dintre marii povestitori ai secolului 20 şi, […]

Dacă Hruşciov n-ar fi aprobat apariţia povestirii O zi din viaţa lui Ivan Denisovici cine ştie cum ar fi fost cariera literară a lui Soljeniţîn. După îndepărtarea lui Hruşciov de la putere, şansa care începuse să-i surîdă lui Soljeniţîn s-a întors din nou împotriva lui. Percheziţii, i se confiscă manuscrisul Primului cerc, iar Şolohov cere public să i se ia dreptul de a mai scrie. În cele din urmă Soljeniţîn va fi expulzat din URSS şi i se va lua cetăţenia sovietică, deşi […]

Dacă romanul a căpătat o uriaşă popularitate şi slujitorii săi din secolul 19 au putut trăi, unii foarte bine, de pe urma romanelor pe care le publicau, asta e şi pentru că Eugène Sue a spart piaţa cu Misterele Parisului. Pînă la el romanul popular se vindea binişor, dar nu cît să rupă gura tîrgului. Înainte de a se apuca de romanele din Comedia Umană, pe vremea cînd făcea foamea, Balzac a scris şi el romane populare, sub pseudonim, fiindcă […]

Cu niscai ani în urmă, anunţă CNSAS-ul că regizorul Cornel Todea turna la Securitate. Cam cu un sfert de gură recunoaşte regizorul – care era şi director al Teatrului pentru copii „Ion Creangă“ – că a avut trea­bă cu Securitatea, pe la 15 ani, explicînd într-un interviu lăcrimos că l-au silit nemernicii. Şi că l-au băgat şi în puşcărie. (De fapt, Cornel Todea fusese instalat la răcoare din greşeală. Cînd s-au prins băieţii că le-a fost trimis colaboratorul la răcoare, […]

„Cum să mîncăm cîinele, fă nebuno? E bun cîinele de mîncare, fă zăltato?” Asta-i spune Moromete nevestei sale, după ce cugetă puţin, cînd Duţulache cîinele fură brînza de pe masă şi Catrina îi invită pe ai casei să-l mănînce. Moromete nu e singurul care face bancuri în romanul lui Preda, dar el e cel pe care consătenii lui din Siliştea-Gumeşti îl ţin mai de mintos. El le citeşte ziarul şi dă tonul la comentarii în Poiana lui Iocan, chiar dacă […]

Te prinde de la primele pagini şi te ţine pînă la ultima. Dacă o ştii pe Matilde Asensi din Ultimul Cato, romanul celebrităţii ei, nu te miri. Misterioasa ei carte* cu chinezi şi reprezentanţi ai altor neamuri pe urmele unei comori fabuloase are tot ce-i trebuie unei poveşti de aventuri ca să te cucerească.  Culoare locală, ciudăţenii chinezeşti, mafioţi locali, Feng Shui, arte marţiale, şi toate astea în interesanţii ani ’20, cînd imperialiştii japonezi încercau să-l aducă înapoi pe tron […]

F. Scott Fitzgerald, Povestiri cu Pat Hobby, Ed. Polirom, 2011 – Chiar dacă protagonistul celor 17 povestiri din volumul ăsta seamănă pînă la un punct cu autorul însuşi, nu-l luaţi ca pe un alter ego al lui Scott. Prozatorul avea o părere mult mai bună de­spre sine decît despre Pat. Dar ca unul căruia nu i-a mers bine la Hollywood şi care avea o relaţie dezastruos de apropiată cu băutura şi o relaţie din ce în ce mai proastă cu […]

De Sfîrşitul jocului însă mă leagă o sumedenie de amintiri. O carte magnifică pe care am citit-o în adolescenţă într-o perioadă în care scriam fragmente şi fragmenţele de proză şi povestiri care a doua zi după ce le scriam nu-mi mai plăceau. Pe atunci la noi nu se vorbea decît despre noul roman francez pe care nu-l digeram, se faulkneriza în draci şi apăreau romane cu dezvăluiri din anii 50. Povestirea cinstită, cu subiect şi predicat, o citeam în cărţile […]

Curioasă soartă a avut acest roman. Montesquieu n-a îndrăznit să-l publice în Franţa. Şi ca să fie sigur că n-are bătaie de cap, baronul, pe atunci magistrat la Bordeaux, nu şi-a pus numele pe coperta cărţii. Scrisorile persane au avut un uriaş succes încă de la apariţie. La Paris se află cine e autorul şi Montesquieu devine brusc o celebritate, aşa că lasă magistratura şi se mută în Capitală. E invitat prin saloanele doamnelor, se afişează prin cafenelele literaţilor, într-un […]