Întreg poporul a sărbătorit entuziast Ziua Culturii Naționale, deunăzi, pe 15 ianuarie, atribuită dată de naștere a super-regelui Mihai Eminescu (FC Botoșani, 1850 – La Steaua București, 1889). Cu prilejul ăsta festiv, ne amintirăm de un text emblematic, deși mai puțin cunoscut, de-al dictatorului nostru I.L. Caragiale (Astra Ploiești, 1852 – Union Berlin, 1912). Textul caragialian se intitulează „Obligativitatea opiniilor“. Chiar dacă este extrem de lung (are peste două pagini), merită recomandat spre lectură. În caz că plictisește astăzi, cititorii contemporani se pot duce doar la finalul textului, unde naratorul exasperat vorbește cu potaia lui: „Nu, cîne! Eu mă închin principiului sacru al libertății opiniunilor, dar în ruptul capului nu pot admite și obligativitatea lor“ – așa scris-a Caragiale. ILC era autorul aforismului „Opiniile sînt libere, dar nu și obligatorii“, publicat în albumul studenților, în 1897. Mai e Caragiale, astăzi, actual?
Ce ziceți, monșerilor? La noi, în fotbal, hai, mai treacă-meargă, eram tăbăciți… Bă, tu ții cu Steaua sau cu Dinamo? – e întrebarea clasică, musai și să răspunzi tranșant, ca și cum ai avea pistolul la tîmplă. Ziua de azi vine cu întrebări actuale, dar solicitînd tot o părere obligatorie. E bine (sau nu) că ex-dinamovistul Sorescu s-a transferat la FCSB? FCSB = Steaua? Cum vine treaba (Da! Precis!…) cu acordarea licențelor de antrenor? Cine va cîștiga campionatul? Dacă spui că te mai gîndești pînă afli mai multe sau că pur și simplu nu te preocupă subiectul, tăticule, ai îmbulinat-o. Vrei, nu vrei, dreptul la opinie este o obligație. Altfel…
Altfel, se poate vedea că, încă o dată, fotbalul se situează în avangardă. Clasica somație (Ții cu Steaua sau cu Dinamo? Răspunde!) definește formula Eternului Derby de la noi. Toate echipele de partid, în perspectiva alegerilor, se bazează pe niște suporteri deveniți ultras, fanatici. Da’ nu-i vorba doar despre politică aici, întrucît opiniile au început să devină obligatorii și cît mai ferme în multe alte domenii. Românu’ le știe pe toate și se simte obligat să se exprime. De la pandemie la război, de la finanțe la industrie, de la problema încălzirii globale la cea a inteligenței artificiale, fraților, toți ne pricepem la toate. Părerile devin obligatorii și cel mai important e să spui clar cu cine ții. Hai ai noștri! Muie la adversari! În ciuda celor care mai cred în excepționalismul românesc, merită spus că fenomenul ăsta nu ne e specific doar nouă. Este răspîndit printre toți concetățenii noștri din Univers, mai ales odată cu dezvoltarea Internetului, această minunată născocire a omenirii.
15 ianuarie trece, 15 ianuarie vine. Toate-s vechi și nouă toate… Am zis să-l omagiem încă o dată pe Nenea Iancu, antrenorul român al ultimelor trei secole (XIX-XXI). Vom continua să omagiem zilnic și fotbalul – sportul deplin al culturii românești. Fotbalul nostru reprezintă literatura totală – este o întreagă poezie, se tîrîie prin „țărîna grea a prozii“ și stăpînește arta intrigii dramatice. Stimabililor, am zis! Eminescu să ne judece, iar colegu-i complet I.L. Caragiale să ne acorde circumstanțe atenuante. Hai România!
