Dacă n-ați ieșit direct de sub o piatră ca să luați revista și parola de la WiFi, atunci știți deja ultima dramoletă legată de filme: Rotten Tomatoes a dat cu lădița în film. Scor de 26%, cronici vitriolante, petiții pe net împotriva site-ului, întregul arsenal de ură și prostie al Internetului s-a dezlănțuit în sprijinul uneia dintre cele două tabere.
În parelel, filmul se așeza comod pe primul loc în top, sprijinit și păzit de legiuni de încasări record.
Fie vorba între noi, Rotten Tomatoes și-a dovedit relevanța de agregator cînd ridica în slăvi Ghostbusters (73%), comedia lipsită de haz în care singura fantomă e feminismul idiot care urlă „Baaaaau!” prin scenariu.
Suicide Squad e un film de acțiune bun. Nu, nu e Terminator 2, nu e primele Die Hard, nu e <de inclus alte titluri legendare ale genului>, dar stă bine înfipt în categoria pe care și-a ales-o și, pentru un film de vară, are două calități esențiale: e entertaining și nu se ia în serios.
Avem o echipă de scelerați închiși într-o pîrnaie pe care scrie „Pînă cînd moartea ne va despărți”? Hai să-i eliberăm și să-i punem să facă fapte bune ucigînd în stînga și-n dreapta. Ce ar putea ieși rău de-aici? De exemplu, e vreo posibilitate ca antagonista principală să provină din rîndurile lor și să amenințe, în urma eliberării, să distrugă lumea? Da, sigur se va întîmpla. Dar, după cum știm din toate filmele cu supereroi, lumea e în pragul distrugerii tot timpul, așa că nu e nimic grav în asta.
În plus, o evadare nu e mare lucru. Ți-au rămas un pistolar care nu ratează, un băiat care pare copilul din flori al lui Steve Irwin cu un crocodil, un ciudat care aprinde orice cu degetele, o Sailor Moon cu sabie japoneză și, evident, pe Harley Quinn. Pentru că hoardele de nerds care umplu sălile trebuie să aibă cu cine să-și înșele prietenele imaginare
De aici, filmul își urmează cursul normal: valuri de inamici, bătaie cît cuprinde lentila camerei de filmat, mici episoade în care oamenii își dezvăluie natura dementă, totul împachetat într-un ritm incapabil să băltească. Editarea mai lasă de dorit pe ici, pe colo, iar poveștile personajelor par uneori scurtate și neterminate. Unele doar par. Altele au picat la montaj pentru că nimeni nu vine la un film de acțiune să vadă un sfert de oră despre drama interioară a super-protagonistului care-și trage chiloții peste pantaloni. Sîntem oameni inteligenți, ne prindem și singuri. Sau, dacă nu ne prindem, e foarte posibil să nici nu ne pese.
Dacă e ceva ce am apreciat cu adevărat e modul elegant în care Suicide Squad știe să pună drama pe ecran și să redea momentele de sacrificiu. Spre deosebire de ultimul Captain America, unde niște super-triști au nevoie de jumătate de film ca să explice grav ce mari drame adolescentine au ei, aici lucrurile sînt simple și clare. Ori laie, ori bălaie. Și trebuie să alegi repede, deși alegerea pare imposibilă.
Din punct de vedere al distribuției, filmul stă în doar două personaje: pistolarul lui Will Smith și mix-ul excelent de demență, umor și sex-appeal al lui Margot Robbie. Și, dacă Smith putea fi înlocuit ușor de orice actor celebru din anii 2000, Robbie e o pată violentă de culoare care aduce viață într-o lume care a rămas blocată în standardul de întunecat și sinistru lansat de Batman Begins.
Acestea fiind spuse, să trecem direct la concluzie: am rîs, mi-am făcut plinul de violență gratuită, am apreciat că povestea n-are pretenții să fie luată în seamă, am plecat relaxat și binedispus. Într-un an dominat de filme revoltător de stupide, Suicide Squad e o adiere de miserupism proaspăt.
Suicide Squad. R.: David Ayer. Cu: Will Smith, Margot Robbie.
