București, marea speranță Episodul 13: Paraschiva poetului-jurnalist Arghezi

Vasilica nu-l înghițea pe poetul-ziarist Tudor Arghezi. Scundac și tăcut – cică fusese călugăr! –, avea și el ausvais să meargă cu birja prin București. Nevasta lui, doamna Paraschiva, femeie tînără și frumoasă, nu mai putea de dragul lui. Vasilica o vizita din pricină că doamna, care se măritase virgină cu domnul Arghezi, era mirată că nu rămăsese grea, deși nu se ferise.

Trecuse mai mult de un an cînd se măritase, dar era atît de naivă încît moașa a trebuit să o întrebe dacă nu cumva soțul ei nu voia să n-o lase însărcinată. Cum adică? a întrebat-o doamna Paraschiva. Fără să intre în amănunte, moașa i-a explicat că bărbații sînt cei care își trimit sămînța în uterul femeilor la timpul potrivit, care nu e oricînd. Doamna Paraschiva auzise de la doamnele cu care stătea de vorbă că asta era treaba femeilor care nu voiau să aibă copii. Or, ea voia.

Dar domnul cînd își făcea datoria după ce ea trecea de perioadă? Păi, mai avea cîte o treabă, se mai întîlnea cu prietenii. Paraschiva nu se gîndise să numere zilele, căci slavă Domnului, soțul ei era cît se putea de sculăreț, dar nu se repezea la ea, cum auzise că făceau alții cu nevestele lor, de le făceau să-și blesteme ziua în care se măritaseră. Singurul lucru care nu-i plăcea la el era că fuma atît de mult, încît cînd venea în dormitor și se întindea în pat lîngă ea mirosea la fel de urît ca o scrumieră plină de mucuri de țigară.

Domnul Arghezi n-o înghițea pe moașa Vasilica. Ce treabă avea ea într-o familie în care femeia nu era însărcinată și nu era nici bolnavă de vreo chestiune rușinoasă? Moașa i-a răspuns că fusese invitată de doamnă și că nu era treaba ei să afle de ce fusese invitată. Cîteva zile mai tîrziu, domnul Arghezi a oprit-o din drum, sărind din birja lui într-a ei. „Coană moașă, trebuie să-mi spui ce-i cu nevasta mea!” Omul acesta, care scria despre puternicii zilei ca și cum ar fi fost amicii lui de la cafenea, i-a căzut în genunchi în birjă. Dacă Paraschiva lui avea vreo boală femeiască, să-i spună, ca s-o ducă la Viena, nu s-o lase pe mîna impostorilor de la București!

Vasilica l-a mîngîiat pe cap pe poetul-ziarist. Nu era cazul, domnule Arghezi! La care el s-a ridicat brusc și i-a spus că nu mai voia s-o vadă pe la el prin casă și să uite că se întîlniseră. Apoi a sărit din birjă în mersul calului.

Cu toate astea, domnul Arghezi n-a zis nimic atunci cînd Vasilica a venit din nou la el acasă, la invitația doamnei Paraschiva. Era prins cu ultimele comunicate de presă, din care reieșea că Germania și aliații săi dădeau înapoi pe frontul de Vest și că, în Moldova, generalul Berthelot, franțuzul, îi îmbărbăta pe trupeții români.

Doamna Paraschiva i-a spus moașei că, atunci cînd soțul ei a aflat ultimele știri de pe front, i-a zis că s-ar putea ca el să aibă niscaiva necazuri, deși în București trupele ocupanților păreau cît se putea de bine așezate.

În ceea ce-l privea, domnul Arghezi susținea la cafenea cu atît talent că nemții vor cîștiga războiul, încît îi cîștiga de partea lui chiar și pe cei care sperau că vor scăpa de ocupație. Acasă însă îi povestea nevestei sale că făcuse o greșeală crezînd că Puterile Centrale vor cîștiga războiul și că el rămăsese la București. Totuși, trăgea nădejde într-o minune, încît nemții, chiar dacă n-ar fi cîștigat războiul, să obțină o pace avantajoasă.

Cînd poetul a auzit însă de la ofițerii germani cu care se conversa în față la Cercul Militar că la Berlin începuseră niște demonstrații ca-n Rusia împotriva războiului și împotriva foametei din spatele frontului, i-a spus doamnei sale că s-ar putea să aibă de suferit – spera că numai el! – de pe urma faptului că scrisese în gazetele care le plăceau nemților. Și cînd îi zicea ce și cum frumoasei sale Paraschiva, își ținea tocul în mînă, studiindu-i cu năduf penița, ca și cum de la ea i s-ar fi tras toate cîte le scrisese.

(Toate personajele neatestate istoric ale acestui serial au fost persoane reale, a căror viață și moarte pot fi dovedite prin actele lor de botez și prin certificatele de deces care au rămas de pe urma lor. Schimbările de nume, din motive care țin de voința autorului, vor fi dezvăluite la sfîrșitul întîmplărilor prin care au trecut, între anii 1900 și 1920.)

Proiect susținut de Primăria Municipiului București prin AMPT