Puțini domnitori ai Munteniei au avut iscusința de a felia cu spada un țînțar care bîzîia în întuneric. Aproape nimeni nu putea nimeri, cu săgeata, opt rîndunele aliniate în zbor și, între urmașii lui Matei Basarab, nu se cunosc mulți în stare să culce la pămînt, cu mîinile goale, un mic puhoi de tătari. Constantin Șerban Basarab era un astfel de om, croit din iscusință și curaj, deși nu trebuie neglijată contribuția sexuală a tatălui său, Radu Șerban.
Se povestește că, dimineața, Constantin se bărbierea cu halebarda, se ungea pe păr cu untura unui zimbru doborît cu pumnul și mînca patru bibilici prăjite pe stomacul gol. Cu zece ani înainte să urce pe tron, adică în 1644, era șeful călărimii lui Matei Basarab. Avea atîta energie încît, de multe ori, călărimea care îl urma în luptă ajungea prea tîrziu ca să mai prindă vreun dușman în viață. Cînd Matei Basarab l-a trimis în ajutorul principelui Rakoczy, toată lumea a căzut de acord că cei 6.000 de ostași care l-au însoțit au fost în plus. În 1654, cînd a ajuns pe tron, nu i se putea inventa o surpriză mai plăcută decît răscoala seimenilor și a dorobanților – practic, a tuturor mercenarilor din țară. Constantin Șerban Basarab i-a înfrînt și pe rînd, și împreună, într-o bătălie la care oștile sale mai mult au asistat. De altfel, după modul cum i-a rezolvat pe seimeni, localitatea a primit denumirea Simplea. În 1659, cînd fusese deja alungat de pe tron, Constantin a năvălit în Moldova și i-a zdrobit, la Jijia, pe Gheorghe Ghica și pe tătarii care n-au apucat să fugă. Anii următori sînt plini de împliniri și de satisfacții, Constantin avînd o mulțime de prilejuri să înfrunte corp la corp armatele din regiune. Fără să mai fie domn decît în Moldova și doar pentru cîteva luni, el îi bate pe turci, pe tătari, pe moldoveni și pe valahi după cum i se năzare că ar cere-o interesele istoriei. La bătrînețe s-a retras în Transilvania, și-a cumpărat moșii în Bihor și a continuat să se radă cu halebarda în fiecare dimineață, pînă cînd cele patru bibilici prăjite i-au căzut greu la stomac.
Publicat în Cațavencii, nr. 19 (97), 2013
