Gwyneth Paltrow moare în minutul 8. Contagion debutează bine, deci, sacrificînd o vedetă în favoarea realismului. De la început pînă aproape de final virusul ucigaş se comportă logic, plauzibil, natural, iar filmul are un aer de documentar cu buget extravagant. Lista de supravieţuitori rămîne însă lungă, mai ales la V.I.P. Room (Damon, Fishburne, Law, Winslet, Cotillard etc.). În parte, pentru că e vorba despre Soderbergh, care ne-a obişnuit cu paradele de staruri în Ocean’s 11-13. Altminteri, datorită onorariului.
Nişte actori obscuri ar fi servit mult mai bine cauza documentarului (în plus, Jude Law e prea british pentru un blogger paranoic, obsedat de teoriile conspiraţiei). Dar în epoca de glorie a lui Doctor House cine-ar mai fi consumat o pandemie cu anonimi? Contagion* e, aşadar, un thriller foarte soderberghian – îl recunoşti de la primele tăieturi de montaj – şi nu face eforturi să fie altceva, ca de pildă al doilea Traffic. E un reportaj, nu o analiză. Pleacă de la o premisă la fel de fumată ca Hollywood-ul: cînd un virus necunoscut loveşte omenirea, comunitatea medicală se mişcă prea încet, cetăţenii cad ca muştele, iar pericolul creşte în progresie geometrică. Şi se termină, neinspirat, într-o cheie optimist-pansivă, care-i subminează mesajul. Sau, mă rog, se termină prea tîrziu.
Execuţia e, însă, remarcabil de chirurgicală, iar subtextul – dureros de actual. Practic, e un thriller medical despre cum reacţionează azi omenirea în faţa unei epidemii la modul general. Pasiv, ca un organism suferind de obezitate morbidă, paralizat de propria arhitectură megalomanică. În care, în ciuda măsurilor severe de securitate impuse de marile democraţii, orice infecţie se răspîndeşte neîngrădit, cu viteza cu care se mişcă Internetul. Înlocuiţi în ecuaţie virusul ucigaş cu criza mondială (prima sau a doua) şi veţi obţine acelaşi rezultat: nişte experţi cu mecle năuce, într-o sală tapetată cu ecrane pentru videoconferinţe, întrebîndu-se ce dracu’ ne-a lovit.
Evident, ne-a lovit globalizarea. Terenul cel mai fertil pentru Teoria Haosului, conform căreia un fluture bătînd din aripi pe Wall Street poate declanşa un uragan în Mediterana. Ce-i lipseşte acestui film e tocmai haosul, impredictibilul, debandada postmodernă a umanităţii. Ce e cu totul în plus e pasajul în care ni se explică, metodic, de unde a plecat totul. De la nişte lilieci. Permiteţi-mi să fiu de altă părere.
Dacă doriţi să recomand
1) Institute Benjamenta / Institutul Benjamenta (Marea Britanie, 1995; regia: Stephen & Timothy Quay). La TVR Cultural – vineri, ora 22,10. Un tip intră la institutul cu pricina ca să devină servitor. Aici o cunoaşte pe Lisa şi, logic, încep să se-ntîmple chestii (vizualmente briliante). Filmul o să ţi se pară foarte bun sau foarte rău, deci e clar că e ceva interesant cu el.
2) Friday the 13th / Vineri 13 (SUA, 1980; regia: Sean S. Cunningham). La Cinemax 2 – duminică, 16 octombrie, ora 0,30. Un horror cult care a lansat un subgen devenit, la rîndu-i, clasic: slasher-ul, adică filmul în care un dement despre care nu ştim cine e pînă la final ciopîrţeşte nişte adolescenţi despre care aflăm din prima că sînt idioţi. Nu sună bine, dar vă garantez că e.
3) Marţi după Crăciun (România, 2010; regia: Radu Muntean). La HBO – vineri, 14 octombrie, ora 20. Pentru că se apropie cu paşi repezi sărbătorile. Pentru că încă nu l-aţi văzut, dacă chiar aşa stau lucrurile.
