Marcel Ciolacu e tipul de om care se oftică atunci când vede că pică de prost. Cum s-a întâmplat cu Roșia Montană. A vrut să fie salvator, dar râd toți de el de parcă a ieșit în rond la Universitate în curul gol și cu o bâtă de baseball în fund.
La fel cum se autoasfixiază când joacă durerea oameniilor cu pensii mici de care el are mare grijă, la fel acum se autosufocă pentru că salvatorul din mintea sa e luat la mișto de toți.
Ciolacu se lovește tot mai des de propria limită și, neînțelegând-o, dă în bâlbâială. Ciolacu nu pricepe că nu e nici pe departe atât de inteligent încât să compună scenarii prin care să dea bine în fața celor mai mulți dintre cetățeni. Pare mai degrabă un atârnache libidinos, un cerșetor de atenție și de voturi, iar asta se datorează exclusiv limitării intelectuale. Aceeași limitare pe care o vezi și la cei din jurul său.
Dragnea a jucat „patriotismul“ până la capăt. Jalnic, penibil, dar a ținut linia aia, a rămas în contururile a ceea ce e azi AUR.
Ciolacu, în schimb, a tras subiectul de „european, salavator al democrației“. Nu merge, nu știe, nu poate, ar fi vrut să-i pice tot AUR și lui. Pentru că Ciolacu AUR vrea, AUR crede, AUR e pe interior.
