Au fost de-a lungul vremii destui bărbați care s-au învăluit în aura lui James Bond. Dar numai unul a bătut cu tupeu la porțile Valhallei și le-a făcut să se deschidă larg în fața sa spunînd cu accent scoțian:„Bond, Best Bond!“.
Și, hotărît lucru, Sean Connery e acum în Valhalla. Eu, unul, nu mi-l pot imagina în cămașă de noapte și cu aripioare de heruvim, cîntînd la harpă în Rai.
Dar uite că nici nu se uscaseră bine lacrimile în inimile fanilor și o nouă veste le-a făcut să fiarbă: noul James Bond va fi o glumă proastă. Bine, oamenii ăia au zis „femeie și negresă pe deasupra“, dar în esență e cam același lucru. Dacă aveau tupeu, o făceau și lesbiană și îi rupeau și un picior, să aibă și dizabilitate. Bine, feminismul modern ne învață că a fi femeie e un handicap în sine, dar nu toată lumea achiesează la asemenea idioțenii.
E un gest de profundă lașitate și lipsă de onestitate creativă să te lipești ca păduchele lat de o franciză celebră și să încerci s-o deviezi în favoarea ideologiei. Sigur, idioții utili – nu săriți, Lenin a dat-o pe asta primul, tot stîngist de-al lor – vor aplauda ca niște morse bine dresate, dar adevărul insistă să iasă la suprafață ca untdelemnul deasupra apei tulburate de lozinci care au reținut doar noroiul din puțul gîndirii. Femeile sînt puternice și independente, femeile pot face orice, dar nu se pot impune în conștiința publicului decît căpușînd nume făcute celebre de bărbați. Așa au făcut cu Ghostbusters 2016, așa au făcut cu Star Wars: The Last Jedi, cu Terminator: Dark Fate și, judecînd după rezultatul la fel de dezastruos, așa au făcut și cu Charlie’s Angels. În cazul ultimului, ironia e de-a dreptul glorioasă.
Ideologia e un substitut infect pentru calitate. Așa cum era cicoarea pentru cafea și filmul cu tovarăși agronomi pentru poveștile interesante. Jodie Foster n-a făcut din Clarice Starling un personaj memorabil pentru că femeile au fost oprimate în veacul al XV-lea. Sigourney Weaver n-a făcut alienii să tremure de groaza ei pentru că era cota de diversitate a echipajului. Whoopie Goldberg, dacă e să trecem de partea întunecată a forței, n-are un palmares impresionant doar pentru că lumea lupta contra rasismului de n-a mai rămas piatră pe piatră. Mia Khalifa nu s-a înfipt în faimă doar pentru că avea vagin. Bine, a ajutat, poate decisiv, dar n-a fost singurul.
Să-l faci pe James Bond femeie e la fel de ridicol ca și o serie de romane cu Mr Miss Marple, zis și James Fletcher, nepotul faimoasei Jessica Fletcher. E la fel de stupid ca și cînd ai face un film despre sora lui Sherlock Holmes. O echipă de mîndre dăruite cu orgoliul capacității creatoare și-ar pune problema:„Băi, hai să facem o spioancă meseriașă. Una mai deșteaptă decît parșivii săi antagoniști, nu una trimisă să învingă o gloată de nerozi. Și da, diferența e colosală. Una care duce la tăvăleală dacă treaba devine bătăioasă, dar care n-are pretenția să învingă dulapii puși în cale prin forța pe care e clar că n-o are, ci prin agerime, dexteritate și inteligență. Din nou, diferența e colosală“. Uma Thurman funcționează excelent în universul dubios al lui Tarantino. Daisy Ridley e doar o proastă ridicolă și deloc credibilă într-o galaxie foarte, foarte îndepărtată de orice urmă de forță creatoare.
