Avansat la gradul de general, Ernest Broșteanu s-a aruncat, în iulie 1917, în marea bătălie de la Mărășești. Divizia 11 Infanterie, pe care o conducea și pe care o făcuse să cînte în bătălia de la Arabagi, l-a urmat cu aceeași înfocare, dar, spun martorii, cu o altă melodie.
De altfel, fiecare angajare în luptă a diviziei dădea naștere unui nou cîntec. Generalul Broșteanu știa că, înflăcărîndu-i un pic înainte de luptă, amețindu-i cu vocea sa de bariton și făcîndu-i să cînte împreună cu el cîntece simple, la început soldățești, apoi tot mai civile, oamenii săi nu vor mai băga în seamă brutalitatea războiului și vor dobîndi acea nepăsare eroică în fața dușmanului. În luptele de la Panciu, Prisaca și Răzoare, soldații s-au obișnuit atît de mult cu cîntatul, încît au început să fie neatenți la luptă de teamă să nu sară versurile. Divizia 11 Infanterie a ajuns să fie cunoscută de-a lungul frontului drept cel mai important cor combatant din primul război mondial.
Generalul Broșteanu avea cultul disciplinei de fier, dar și cultura alămurilor, pe care spera să le poată dobîndi într-o zi de la vreo filarmonică eliberată, ca să-și înființeze propria fanfară militară. Spiritul său dîrz era îndulcit de slăbiciunea pentru muzică, așa încît, de multe ori, atunci cînd coordona desfășurarea în luptă a Diviziei 11, părea că dirijează un concert al tunurilor.
În ianuarie 1918, Ernest Broșteanu și oamenii săi au primit misiuni în Basarabia. Li s-a cerut să apere depozitele militare și transporturile de aprovizionare a frontului în fața bandelor de dezertori ruși drogați cu ideile lui Lenin. A fost un război greu, de gherilă, plin de ambuscade și de execuții, pe care, ca muzician de front, Broșteanu l-a asociat cu un marș funebru.
În fața violenței și cruzimii arătate de sufletul rus, generalul s-a văzut nevoit să schimbe placa și să recurgă la duritatea extremă. Și, fiindcă revoluția bolșevică era sursa nebuniei rusești, a introdus o lege marțială revoluționară, care nu îngăduia nici o judecată, nici măcar o ultimă țigară. Rușii au înțeles repede că au dat peste cineva mai crud decît înzestrarea lor genetică și s-au lăsat păgubași cu crime, jaf și violuri. S-au mulțumit, în drumul spre casă, cu beția. Iar cîntecele lor înmuiate în samagon s-au îngemănat multă vreme cu corul Diviziei 11, care-i urmărea de la distanță.
Ernest Broșteanu a fost un erou prevăzător. A murit în 1932, la 63 de ani, dar numele său, transformat în stradă, i-a supraviețuit.
