Costică pumn de fier

La categoria Ilegaliști dați uitării, specia Analfabeți, subspecia Brute, atlasul PCR consemnează cîteva exemplare cu adevărat remarcabile, chiar dacă între timp extincte. Unul din ele e Constantin Doncea. Născut în 1904 într-un sat din Argeș și înzestrat cu inteligența unui curcan, Costică și-a petrecut primii cincisprezece ani din viață străduindu-se să treacă de școala primară. Chiar dacă biografia sa oficială spune că ar fi reușit, faptele din viața de adult arată că aici poate fi o exagerare. A reușit, totuși, să învețe ceva pînă la urmă, și anume meseria de turnător, în ambele ei variante, deși la cea metalurgică se zice că stătea mai prost.

Comunismul l-a prins din urmă în 1931, cînd Costică ajunsese deja primul bătăuș din atelierele CFR Grivița. Slab, dar vînos, cu o putere ieșită din comun și cu fruntea teșită după moda neanderthaliană, Constantin Doncea avea o minte șlefuită de miile de pumni încasați în zona feței. De aici izvora curajul său inconștient care îl ducea adesea în situația de a primi mai multe răngi în cap decît putea duce. Acest curaj s-a făcut remarcat cu vîrf și îndesat la grevele ceferiștilor din 1933, cînd Doncea a condus mai multe atacuri ale greviștilor asupra soldaților aflați în poziție de tragere, fiind singurul care a scăpat cu pușcărie pe viață.

Faptele sale au ajuns la urechile planificatorilor Comintern, așa că în 1935 agenții NKVD Marcel Pauker și Gheorghe Stoica i-au organizat o evadare din închisoarea de la Craiova, alături de alți doi tovarăși. Gheorghiu-Dej, care era liderul comuniștilor din pușcărie, n-a fost inclus în această extragere, așa că a acumulat o mare cantitate de resentiment și dorință de răzbunare.

Ajuns la Moscova, Constantin Doncea e băgat la școala leninistă de cadre, unde nu face prea mulți purici, fiindcă cititul îi provoca dureri musculare. În schimb, parcurge un stagiu de pregătire militară și sabotaj, unde aptitudinile lui de trosnitor îl fac să strălucească. Rușii îl trimit în Spania, să lupte în brigăzile internaționale împotriva lui Franco. Înainte de izbucnirea celui de-al doilea război mondial, NKVD îl face membru cu drepturi depline, iar cînd nemții invadează URSS, Doncea participă la războiul de partizani pe teritoriul Ucrainei. Desfășoară acțiuni de comando, sabotaj, tortură, interogatoriu și execuție cu promptitudine și talent, fiind decorat.

În august 1944 revine în România, dar partidul îi oferă doar ranguri mărunte. I se dau pînă la urmă gradul de general-maior de infanterie, două mandate de deputat în Marea Adunare Națională și cîteva poziții de mîna a treia în ministere. Doncea aderă la grupul ilegaliștilor nemulțumiți, care încep să reproșeze partidului că i-a uitat pe vechii luptători din vremurile grele. Dar partidului i se rupe de ei și îi elimină de pe scena politică acuzîndu-i de atitudine dușmănoasă, carierism, impostură și aderare la ideile comunismului titoist. În 1958, în urma documentului de înfierare citit de Nicolae Ceaușescu, ilegaliștii sînt scoși din toate funcțiile publice și lăsați să moară săraci. Odată cu ei și Constantin Doncea, care a mai dus-o pînă în 1973.