„Aveți încredere în noi!“ – a ținut să sublinieze Mihăilă, eroul nostru, la declarații, după neverosimila remiză ciugulită în Elveția. Olteanul din Italia a mai zis și că ei, băieții noștri, ăștia sînt, pe alții nu-i avem. Corect, așa și e, asta-i situația! Ca suporteri necondiționați ai echipei naționale (că alta n-avem, firește), îi vom susține și iubi mereu pe tricolori, „mari“ sau „mici“. Rămîne, totuși, o mică problemuță, fix asta legată de încredere. Vorbă cam tocită: încrederea se cîștigă greu și se pierde repede. Așadar, ridicăm o întrebare legitimă, zicem: măi, iubiții noștri băieți mari sau mici, voi ne cereți încrederea, da’ și voi… măcar voi aveți încredere în voi? Nu s-a prea văzut chestia asta, nici la meciurile Naționalei mari cu Kosovo și Elveția, nici la cele ale Naționalei mici în Spania și Ucraina. Am jucat fricos, am înregistrat rare momente de coeziune sau măcar de inspirație. De unde ni s-o trage, zău, nu știm. Să se pronunțe celebrii analiști!
„Miracolul de la Lucerna“, așa cum ne-am permis să-l denumim, a fost un meci istoric, într-adevăr. Parcă niciodată n-am mai văzut o Românie care să se lase călărită în așa hal, și tot niciodată n-am mai pomenit o Românie cu asemenea bulan. S-a infirmat altă vorbă tocită, aia cum că, vezi Doamne, norocul îi ajută pe cei îndrăzneți. Nu, tată! În meciul Elveția-România s-a demonstrat că norocul, de fapt, îi ajută pe cei norocoși. Asta nu înseamnă că selecționata lui Edi Iordănescu n-ar fi arătat cît de răutăcioase au fost unele vorbe ce au vizat generația pe care o antrena Tata Puiu – cu realism, selecționerul a organizat o Națională care chiar a jucat 80 de minute cu curu-n poartă. Noroc că iconițele tatălui au continuat să-și facă efectul, pe numele fiului, ca să ne dea doar Sfîntul Duh un egal picat din senin, amin…
Tot legat de încredere, dar mai ales de îndrăzneală, putem vorbi și despre așa-zișii „copii“, cei de la reprezentativa Under 21. Avem încredere în ei, desigur că-i iubim, sînt viitorul nostru! Puțini au priceput, însă, de ce n-au îndrăznit mai mult, măcar în meciul cu Ucraina. „Tricolorii mici“ parcă s-ar fi molipsit de năravurile bătrînilor de la Naționala mare. Uniți sub tricolor, cu mic, cu mare, dragii noștri băieți redefinesc celebrul „proiect de țară“, bazat pe actualul specific al Naționalelor – să stăm cît mai mult în jumătatea proprie și să nu reușim să legăm mai mult de trei-patru, hai cinci pase… De ce am ajuns astfel? Nu știm, zău! Întrebați-i iarăși pe faimoșii analiști și specialiști.
Sau – se tot spune , în comparație cu adversarii, ai noștri stau mai subțirel cu pregătirea fizică. Avem nevoie și de niște psihologi competenți la loturile naționale. Desigur, cum să nu? Chestia-i că, pînă se vor împlini aceste dorințe de veacuri ale poporului microbist român, fraților, înnebunește lumea. Se generalizează jelania națională (și a Naționalelor), o chestie care, iarăși, nu ne convine.
Deci, încă o dată, le adresăm un cald îndemn dragilor noștri tricolori, mari sau mici: băieți, dacă doriți încredere, oferiți și niște motive! Hai România!
