Planul de supraîmbogățire al Brâncoveanului își crea făgaș prin conflictul turco-austriac.
Istoria căuta prin poșetă lista cu decapitările din secolul XVII și n-a băgat de seamă prin ce dificultăți a trecut lăcomia domnitorului. Ca să se strecoare printre sultan și împărat cu sipetele la subțioară, Constantin Brâncoveanu a trebuit să ridice viclenia, duplicitatea și trădarea pe culmi nemaiatinse în cele opt milenii de conștiență ale omenirii. Îi spiona pe austrieci în folosul turcilor și pe turci în folosul austriecilor, după cum credea fiecare dintre clienți. Informațiile soseau cînd învelite în aur, cînd stropite cu safire, cînd tăvălite în perle, iar împărații nu știau cum să-l pupe mai avantajos în curul caftanului pe acest vasal cu ouăle aurite. În 1690, austriecii și-au făcut socoteala că, jupuind ei singuri pielea Țării Românești, vor avea resurse mai multe în războiul antiotoman. O armată condusă de generalul Heissler a pătruns pe teritoriul de pradă al Brâncoveanului, dar sacii cu galbeni expediați la Stambul și-au arătat puterea. Sultanul a trimis ienicerii necesari și, astfel, austriecii au fost izgoniți după ceea ce a fost prima, ultima și singura bătălie purtată de domnitor. La capitolul "alte avantaje", Brâncoveanu i-a oferit sultanului Ahmed o gamă largă de servicii de spionaj, livrată de samsarii și cămătarii săi răspîndiți în Viena, Veneția, Moscova și Cracovia. Creștinătatea era înregistrată mai abitir ca azi, iar toate aceste transcrieri luau drumul palatului Topkapî, spre delectarea perversă a Semilunii. La rîndul lor, conversațiile dintre pașale și vizir se lăsau descifrate în birourile creștinătății, trecînd zilnic, în desaga spionilor brâncovenești, pe lîngă suratele lor, care mergeau la Stambul. Aceste schimburi secrete, derulate cu fățărnicie și presărate cu aur, i-au adus Brâncoveanului mai multe zerouri decît știa învățatul curții să numere. Pînă într-o zi, cînd poșta sub acoperire a greșit adresa destinatarului și turcii s-au trezit citind plicul austriecilor.