Cel mai cunoscut asasin al său, rămas nepedepsit pînă în ziua de azi, e un englez. Bram Stoker a folosit un moment de neatenţie şi un ţăruş pe care i l-a bătut în piept, prin coşciug, cu un ciocan de lemn. În cele cinci secole şi ceva, pe Dracula l-au ucis mulţi. Cronicarii au făcut-o în felul lor, folclorul a apelat la metodele lui.
Doina, balada, legenda, lama ascuţită a istoriei, dar mai ales securea ruginită a trădării au contribuit cu toate la despărţirea sufletului de trup, a trupului de cap şi a propunerii de realizare. Pe rînd, versiunile culte vorbesc despre căderea domnului într-o ambuscadă pregătită de Laiotă Basarab în iarna lui 1476. Apoi, e rîndul boierilor trădători să-l ucidă, în aceeaşi lună, pe la spate. Cei o sută de oşteni lăsaţi de Ştefan cel Mare să-l apere sînt destui ca să răpună un Vlad Ţepeş slăbit de lunga temniţă la Vişegrad, măcinat de gîndul răzbunării şi destul de neatent la accentul moldovenesc. Urmează o otrăvire pusă în scenă de bucătarul turc şi un asasinat comis de ienicerul deghizat în copil de casă. Aşa zice cronicarul austriac Jacob Unrest, complet diferit de ce zice cuviosul Eufrosin, care îl omoară pe Vlad în luptă. Pe finalul unei hărţuieli cu turcii, văzînd că înfrîngerea înclină spre duşmani, domnitorul se retrage pe o movilă, ca să savureze de sus baia de sînge. În scurtă vreme se trezeşte el însuşi în ea, fiind dibuit şi suliţat de aripa trădătoare a boierimii credincioase. O moarte mai romantică are loc atunci cînd Vlad Ţepeş se deghizează în turc ca să deruteze tabăra otomană şi e luat în serios de oştenii valahi, care îl răpun cu vitejie.
E sigur că n-a murit în patul lui şi că nu se ştie nimic despre amplasarea mormîntului. Capul se zice că i-a fost trimis sultanului care, fără nici o explicaţie, l-a înfipt într-un par. În presupusul mormînt de la Mănăstirea Snagov au fost găsite oase de cal din neolitic. De jur împrejur se înalţă vilele lui Remus Truică şi Adriean Videanu, aşa că nu s-au mai făcut alte cercetări.
