Dragi tovarăși și prieteni, să deplîngem cu toții 28 de ani de cînd l-am pierdut pe Marele Cîrmaci, pentru că toată lumea știe că pe vremea lui Ceaușescu era mult mai bine, că doar de aia am murit la revoluție. Și da, știu că nu-s de fapt 28 de ani, da’ la cîți analfabeți funcțional produce școala românească, nu se prinde nici dracu’. Bașca, lipsa Iubitului Lider se simte mai rău ca lipsa unui om normal. De fapt, a unui om, așa în general.
Prin urmare, să vedem ce-am avut și ce-am pierdut. Cum ar fi arătat România dacă Cel Mai Iubit Fiu Al Poporului ar mai fi trăit, dacă Geniul Carpaților ar mai fi condus și dacă boul ăla sinistru n-ar fi fost dat jos de elementele huliganice ale partidului și Securității create și crescute de el. Să călătorim, deci, în Țara Minunilor:
Alimentație: România învingea prima în lupta contra obezității mondiale grație programului național de alimentație rațională, care nu era înfometare, pentru că și ultima babă senilă știe că se găseau de toate. Bine, noi, restul, știm altceva, dar asta nu dovedește nimic. Prin urmare: cercetători din toate colțurile lumii ar fi venit la noi să vadă cum poate trăi o familie o lună cu o jumătate de pîine și un sfert de pachet de unt, ba încă să-și mai și împrumute vecinii din puținul lor cu două căni de ulei și un tacîm de gheare de pui.
Energie: Nici un român n-ar fi plătit prețuri exorbitante la energie, pentru că Partidul i-ar fi ferit de tentații, tăind lumina în fiecare seară la ora 7. Și, oricum, la ce le-ar trebui lumină? Și-așa televiziunea are program doar două ore: una de știri tîmpite și alta cu discursul tîmpitului ăla.
Siguranță: Viața și soarta cetățenilor României se află în Securitate. Te și întrebi de ce pizda mă-sii am mai făcut revoluție, că și acum e fix la fel.
Literatură și artă: Toată lumea ar fi știut cel puțin o poezie cu Iubitul Lider. Toată lumea ar fi știut să cînte un cîntec patriotic. Toată lumea ar fi desenat și colorat cel puțin un banner imens cu „Te iubim, iubit partid!” sau alte rahaturi la fel de esențiale.
Educație: Legiuni de cetățeni educați pe vremea lui Ceaușescu – cînd se făcea carte, nu ca acuma! – au investit fără teamă în Caritas, Gerald, Delphin, SAFI, FNI sau Philadelphia. Dacă am fi continuat, probabil că acum am fi investit toate mărgelele colorate în trei boabe magice de fasole.
Apărare: Dacă mai trăia Ceaușescu azi, nu ne-am fi temut că vin rușii. Ne-am fi rugat, probabil, să vină dracului odată și să ne scape de dobitoc.
Drepturile femeii: Tovarășa Elena Ceaușescu avea tot dreptul să fie împușcată la Tîrgoviște. Da’ în picioare, să se chinuie și ea cum a chinuit poporul ăsta.
Turism: Toți românii aveau dreptul să meargă oriunde voiau și să admire frumusețile patriei noastre, pentru că nu e normal să pleci în altă țară cînd mai ai atîtea de văzut în țara ta. Și, chiar dacă le-ai văzut deja, poți să le mai vezi și a doua oară








Si: am fi infierat cu to(n)tzii interventia unei tari vecine si pretine in una vecina si pretina; nu ca acuma…
Articol sado-maso.
O mica adaugare: Turismul era doar cu bilet dus.Ultimul stingea lumina.
Oribil…La articol mă refer! Aia cu „28 de ani” chiar mi s-au părut de-a dreptul idioată… Cealaltă, cu Caritas, SAFI, etc… absolut dizgrațioasă, de parcă românii au inventat schemele Ponzi! În general, articolul pare conceput la fermele de troli din Leningrad… dacă n-aș fi conștient că propaganda rusească niciodată nu și -ar permite un asemenea limbaj, atitudine, poziție… Bine că nu ești rus, Darie! Cred că ne exterminai…!
intelegem supararea Stefane, chiar mai mult :))
da` totusi: l-ai citit tot? la articol ma refer, bolsevicule
Unde vazusi unt?
Bun articol, dar ma asteptam sa fie mai lung. Ca material ar fi.