La magazinul Penny Market de lângă blocul meu lucrează un gardian care seamănă foarte bine cu senatorul Florin Iordache. Puțin grăsuț, aspect inofensiv, privire tâmpă. Atunci când Iordache o să ajungă un dictator dement, gardianul de la Penny o să fie cooptat ca sosie și învățat să gafeze convingător. Nu știu ce-o să facă din el succesul, dar acum pare un om bun, în sensul că nici n-are puterea să dea legi și nici nu-i destul de mare încât să bată oameni. Mereu, când îl văd, se plimbă cu mâinile la spate sau stă la o bârfă cu casierele. E o viață care pe Iordache l-ar face mai fericit, măcar pentru că și-ar păstra demnitatea.
Mă rog, o singură pată are paznicul în CV, o singură abatere de ordin uman i-am observat de când frecventez magazinul. Într-o după-amiază în care demonul curiozității se plictisea și i-a făcut o vizită, i-a cerut unei bătrâne care mergea cu cadrul să-i arate ce-are în plasă. Inițial, i-am admirat simțul detectivistic. Deși bolnav, gândul lui fusese probabil cam așa: dacă eu aș fi o bătrână semiparalizată care merge cu cadrul, n-aș mai avea nimic de pierdut. Nimic nu m-ar mai opri să fur o ciocolată „Poiana” de 3,50 lei. Atunci când ai 90 de ani și mergi cu un cadru de fier, normele societății nu mai contează. Dacă poți să asortezi o basma albastră la un ilic bej, de ce n-ai fura și o pungă de napolitane „Joe” de 250 de grame?
Evident, bătrâna era inocentă, nu furase nimic, dar pentru o secundă, înainte să deschidă plasa, mi-am dorit să arunce cadrul și s-o ia la fugă, ca un agent secret căruia i-a fost compromisă acoperirea.
2.048 de vizualizări






