În 1600, cînd nu exista bănuiala că Mihai Viteazul ar putea face carieră în cărţile de istorie, nimeni nu se sfia să-l înfrîngă pe erou. Simion Movilă, de pildă, făcuse rost de 4.000 de polonezi şi, într-o ambuscadă amenajată la Curtea de Argeş, i-a stricat planurile de modernizare a statului muntean. Simion Movilă era fratele lui Ieremia Movilă, tatăl lui Mihail Movilă şi unchiul lui Constantin Movilă, tuspatru alcătuind o familie ai cărei membri au încercat cu destul succes să se sugrume unul pe celălalt.
După alungarea lui Mihai Viteazul, Simion urcă pe tronul Ţării Româneşti cu o foame în gît rar întîlnită, dar întîlnită, totuşi, la mai toţi domnitorii din acea epocă a lăcomiei. Poporul e supus unui proces intensiv de jupuire, fără ca asta să fie vreo noutate, ci mai degrabă o rutină medievală. De fapt, e vorba despre un concurs care se desfăşoară între cei 4.000 de polonezi neplătiţi şi cei 2.000 de zapcii puşi să le-o ia înainte. În august 1601, cînd lui Mihai Viteazul i se descoperă o halebardă în abdomen, Fraţii Buzeşti revin în ţară, îl alungă pe Simion şi îl pun în locul lui pe Radu Şerban Basarab. Urmează o perioadă neclară, în care Simion ba e, ba nu e domn, perioadă care se clarifică în august 1602, cînd nu mai e. În 1606, datorită morţii lui Ieremia Movilă, Simion ajunge pe tronul Moldovei, deşi lucrurile par să se fi petrecut invers. Cu daruri multe şi scumpe trimise sultanului, el obţine simpatia Porţii – simpatie care, pe vremea aia, se limita la a nu fi sugrumat fără explicaţii. Apropierea de turci l-a îndepărtat pe Simion Movilă de polonezi, dar nu destul. Mîna lungă a lui Pan Zamoyski, în care se zbenguia o pipetă cu arsenic, a ajuns, desigur, pînă la noptiera unde îşi ţinea Simion nemurirea şi ceaiul.
Publicat în Cațavencii, nr 42, 24-30 octombrie 2012
