Într-un club, un papagal grizonant – salt and pepper cică se zice – ținea o blondă sub protectoratul lui. Vasala, cu vreo douăzeci de ani mai mică, cotcodăcea pe lângă el. Alte două se zbenguiau împreună și-o făceau pe betele. Un pitic bărbos cu meclă de creativ „din industrie” anexase și el o copilă, și-i explica ceva pe după o bere. Io dansam în ridicolul meu, într-un colț, pe etajeră, căutând să par din schemă.
De dans, ce să mai vorbim, că am doar trei mișcări, rupte dintr-un gard. Și mereu când le joc, am senzația că toată lumea se uită la mine și-și dă coate — uite-l p-ăla, ce deznodat e. Și ce dracu’ face cu mâinile, zici că nu-s ale lui. Cin’ l-a-nvățat să danseze, Iglesias tatăl? Raționând acest gând, îmi dau seama că nimeni n-are atâta timp de mine. Cu toate astea, de crispare tot nu scap.
Și cum falsam eu și-o ardeam pe relaxare cu amicii, văd pe una care-mi întâlnește privirea. N-apuc să mă compun bine, că mă și trezesc cu ea lângă mine. Începe a se destrăbăla, săraca, din toate balamalele. Eu nu știu d-astea, și bag și io de pe vremea lui Atomic TV. Ea se freca de mine ca un labrador de-o mortăciune — că io, mai mult mortăciune, v-am zis. Mai timid decât mine nici că s-a găsit.
Cât țopăim noi acolo, îmi spune fata ceva în timp ce mă privește pe sub genele false, à la femme fatale. Dracu’ știe ce-a zis, că n-aud nimic. Bubuială, bu, bu, bu. Dar mi-e târșă s-o pun să repete, așa că zâmbesc și aprob. Fata zâmbește și ea. Am nimerit-o, se pare.
Vede că eu nu conversez, așa că zice tot ea ceva. Iar n-aud, și iar zâmbesc și aprob. Zâmbește și ea, dar de data asta pare oleacă dezamăgită. Se apropie de urechea mea și zice:
– Hai, mă, că te las. Nu știam că ești din ăla.
– De care „din ăla”?
– Ghei.
4.563 de vizualizări
Domnu’ Tudor, sa stitii ca nu-i chiar aaa grav. Se putea si mai rau. De pilda, altii, tot cu zimbitu si aprobatu au ajuns ministri, prim-ministri si chiar presedinti de stat.