Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

De ce ne plac comu-brand-urile?

Zoom De ce ne plac comu-brand-urile?

După succesul gamei de produse Gusturi Românești, propășite de pe rafturile Mega Image-urilor la statutul unui magazin în sine dedicat acestui brand, mă gîndeam că ar merita lansată o marcă Gusturi Comuniste. Da, e o poantă, dar nu am spus-o doar ca să rîdem.

Comu-brand-urile (cum mi-am îngăduit să numesc brand-urile moștenite din comunism) fac parte din viața noastră de generații și marchează o tradiție a consumului deja de mai multe decenii. Ceea ce azi capătă statut de brand prin forța nostalgiei și a tendinței noastre de a tezauriza „chestii de pe vremuri” desemna produse cu calitate fluctuantă, dar care atunci, în condiții de monopol etatist, au amprentat, de bine, de rău, gustul remanent al cîtorva generații de consumatori. Mărcile în cauză au devenit astăzi comu-brand-uri ambițioase, care concurează cu brand-urile globale: Pegas, Plafar, Dacia, Farmec, Gerovital etc.

Hai să nu uităm hibele, iregularitățile, fluctuațiile de calitate. Dincolo de ambalajul tipărit neglijent, de multe ori alterat, umed sau, dimpotrivă, îngălbenit de soare, se afla produsul, cu imperfecțiuni mai dihai. Dacă era biscuit, te așteptai să ți se încleieze în dinți; dacă era țigară, te așteptai s-o fumezi scuturată; dacă era o piesă de mobilier, nu te supărai s-o procuri un pic ciobită sau zgîriată: se astupă cu un abțibild (un sticker, pentru cei mai tineri). Băuturile răcoritoare erau ori prea gazoase, ori prea trezite. Evident, de dorit era e să le cumperi mai sifonate, chiar dacă în exces. La o adică, le mai lăsai în pahar să se mai astîmpere acidul. Așa se explică, poate, preferința majorității românilor, valabilă și azi, pentru băuturi care pișcă la limbă mai mult decît ar fi normal în restul lumii – de la borviz la Coca-Cola. E probabil o nevoie atavică de sifon în nația asta, neastîmpărată încă în cîteva schimburi generaționale, cauzată de gustul sălciu de Quick-Cola fîsîit, din cofetăriile comuniste, care ne-a marcat pe cei mai purii dintre noi.

Hai să recunoaștem: industria alimentară comunistă era incapabilă de a asigura și garanta, sub egida aceleiași mărci, caracteristici constante și uniforme de la o unitate productivă la alta, chiar de la un lot la altul. Între (țigaretele) “Carpați” de Tîrgu Jiu și “Carpați” de Baia Mare, între Pepsi-ul de București și cel de Constanța, între „Salamul de Sibiu” de Bacău (sic!) și cel de Sinaia erau diferențe nete, pe care ți le putea detalia și un șoim al patriei.

Nu spun toate astea ca să ponegresc trecutul. Nu vreau să mă alătur corului de vestale care ne îndeamnă, la răstimpuri, să nu uităm „iadul totalitar” etc. Nu mă interesează dacă înainte era mai rău sau mai bine. Mă interesează că era într-un fel anume, iar acest fel e încă determinant pentru preferințele și opțiunile noastre de azi.

Se poate vorbi de un sistem (subteran, neoficial) al denumirilor de origine care dubla numele de marcă al produsului, continuînd practic sistemul tradițional, preindustrial, al originării produselor: telemea de Brăila, covrigi de Buzău, cîrnați de Pleșcoi, țuică/palincă de Turț etc. Incapacitatea industriei socialiste de larg consum de a asigura o calitate constantă și de a urmări menținerea atributelor merceologice ale produselor, precum și precaritatea ambalajelor, a etichetelor și a merchandising-ului au lăsat în rîndul publicului impresia de artizanal, de prelucrare primară, nesofisticată, în contrast, mai ales, cu normarea și superstandardizarea industriale din zilele noastre.

Multora dintre noi le e dor de o etichetă strîmbă. De o picătură de gem sau de zacuscă prelinsă și uscată peste marginea borcanului. De un pachet de halva uleios și dezlipit. Fac parte – toate acestea și multe altele – din așa-zisele „Senzații tari, românești” pomenite în sloganul batonului ROM. În ultimul deceniu, comu-brand-uri ambițioase, care vizează publicul tînăr, precum ROM și Pegas, au evocat în comunicarea comercială fasonul propagandei comuniste. Însuși Nicolae Ceaușescu (însoțit uneori și de „odioasa” Elena) a apărut în reclame, întrucîtva nostalgic-paseiste, întrucîtva ironice. După un deceniu în care trecutul comunist și efigiile sale au constituit tabuuri, mass-media și publicitatea au participat la dezmorțirea resentimentelor, larg acceptată azi în opinia publică. În ultimii ani s-a vorbit deschis despre Ceaușescu ca despre unul dintre brand-urile majore ale României, alături de Țepeș/Dracula și Nadia Comăneci. (E drept, încă nu crescuse faima lui Arsenie Boca…)

Dar să ne resemnăm. Dacă va apărea vreodată un brand Gusturi Comuniste, va fi probabil cenzurat de vreo lege promulgată de foștii comu-securiști din Parlament, dornici azi să-și arate zelul în sens contrar.

Citeşte mai multe despre:

2 comentarii

  1. #1

    Las-o moarta cu apa calda ca nu e pt. popor. Gazul si carbunele si curentul sunt la porcii capitalisti care ni-l vand de trei ori (!!!!!!!) mai scump. Astazi stingem becurile din proprie initiastiva. Astazi ni se opreste curentul oricand si oricat si nu mai plange nimeni. Imi e dor de timpul cand stiam ora cand se oprea curentul.

  2. #2

    Nu-s convins ca soimii patriei chiar faceau diferenta intre „Carpati” de Tg. Jiu sau de Baia Mare insa pionierii sigur stiau ca alea de Sfantu (Gheorghe) erau cele mai bune. 😉

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint