La lăsarea nopții, când dacii încă mai petreceau schimbarea religiei, Oberlander și Neulander plecaseră din Troesmis. Nu fusese o despărțire prietenească, pentru că Rolouzis ceruse un supliment de bani, fiindcă germanii îl folosiseră fără nici o jenă, ascunzându-i scopul real pentru care îl tocmiseră să fure tabulae-le cu legi municipale. Cei doi germani refuzaseră, Rolouzis insistase și se ajunsese rapid la urlete și amenințări. În cele din urmă, tarabostele cedase în fața superiorității numerice a germanilor: ei erau doi, în timp ce daco-geții din tribul lui Rolouzis de-abia dacă ajungeau la 73 de bărbați vânjoși. Ar fi fost o luptă inegală, iar Rolouzis se gândea mereu că principala sa îndatorire față de trib este să asigure continuitatea acestuia. Daco-geții trebuiau să reziste, să trăiască în continuare pe pământurile strămoșilor lor. Dacă, peste ani, ar fi ajuns pe acolo cine știe ce nomazi și, pretinzând că n-au găsit pe nimeni, și-ar fi însușite pământurile Daciei? Oare n-ar fi fost vina lui Rolouzis pentru asta?
Dar măcar se răzbunase pe Oberlander. Nu-i dăduse toate tabulae-le! Profitând că apucase să transforme o parte în brățări, pe care le mai și făcuse să arate de parcă erau din aur, Rolouzis reușise să păstreze pentru el, pentru tribul lui, două tabulae. Când aveau să se prindă germanii, dacă aveau să se prindă, ar fi fost oricum prea târziu.
– Rolouzis! Rolouzis, ești înăuntru?
– Da, Rescuturme, intră.
Preotul deschise ușa fierăriei și intră. Își folosi opaițul ca să aprindă făcliile de pe pereți și, având parte de lumină, îl dibui pe prietenul lui, ghemuit lângă cuptorul stins.
– Rolouzis, ce-i cu tine?
– Sunt trist, prietene, sunt foarte trist.
– De ce? Pentru că au venit cei doi blonzi și au luat tabulae-le?
– Ce? De unde știi asta?
– Pur și simplu știu.
– Bine că le știi tu pe toate. Da, sunt foarte trist pentru că am dat tabulae-le.
– Păi, nu de aia le furasei? Ca să le dai?
– Ba da.
– Și atunci?
– Știi, Rescuturme, m-am atașat de ele în perioada asta…
– De niște tabulae de plumb? Hai, mă, Rolouzis… Ți-au trecut prin mână bijuterii din aur și argint, nestemate și niciodată nu ai zis că te atașezi de ele. Și te-ai atașat de niște bucăți de plumb?
– Știu că pare exagerat, dar aveau ceva special. Când le atingeam simțeam că evoluez, că sunt un om nou, mai bun, mai drept, mai cinstit.
– Și când luai mâna de pe ele?
– Când luam mâna de pe ele îmi trecea.
– Ei, Rolouzis, asta înseamnă că nu era ceva real. Era doar o iluzie, o impresie. Tabulae-le alea nu te făceau mai bun, mai drept, mai cinstit. Doar ți se părea.
– Se poate. Spune-mi, Rescuturme, cu ce pot să te ajut?
– Așa, bine că m-ai întrebat, că ne luam cu altele și uitam. Deci, Rolouzis, trebuie să le spunem oamenilor noștri despre porunci.
– Eu ți-am zis…
– Da, da, mi-ai zis.
– O să avem probleme cu porunca aia cu furatul, Rescuturme. O să avem mari probleme. Cum să le spunem noi geto-dacilor că zeul cel nou poruncește să nu fure?
– Nu, Rolouzis, nu cu aia o să avem probleme.
– Nu cu aia? Glumești, preotule, nu?
– Nu, nu glumesc.
– Dacă nu glumești, înseamnă că iar ai scăpat la ciupercile alea ale tale…
– Nu, Rolouzis, nu.
– Păi, și atunci, ia explică-mi: cum îi convingem noi (adică tu, cum îi convingi tu) pe daco-geții noștri că nu mai trebuie să fure?
– Rolouzis, în primul rând, ce înseamnă „să furi“?
– Cum adică ce înseamnă „să furi“?
– Da, ce înseamnă să furi?
– Păi, înseamnă să iei ceva care nu este al tău, ci este al altcuiva.
– Așa, da, asta înseamnă.
– Păi? Cum le zicem noi, adică cum le zici tu, că eu nu mă bag, daco-geților să nu ia ceva care este al altcuiva?
– Rolouzis, aici e șmecheria.
– Nu înțeleg.
– Cum îți dai seama dacă un lucru este al altcuiva?
– Păi, întrebi: „Oameni buni, al cui este acest lucru?“. Și dacă cineva spune că este lucrul lui, atunci îți dai seama că este lucrul altcuiva.
– Bun. Dar dacă nu spune nimeni că este lucrul lui?
– Atunci nu este al nimănui și poți să-l iei.
– Perfect. Deci, fii atent, Rolouzis: când daco-getul pleacă să ia de pe ici și de pe colo câte niște lucruri, trebuie să aibă grijă ca, atunci când întreabă dacă lucrurile sunt sau nu ale cuiva, să nu i se răspundă.
– Păi, și cum face asta?
– Sunt mai multe metode. Una ar fi să pleci la strâns de lucruri când știi că nu e nimeni acasă.
– Da, corect. Dacă nu e nimeni acasă, tu întrebi, dar nu-ți răspunde nimeni, așa că poți să iei ce vrei de acolo. Este normal.
– Da. Sau altă variantă: te duci noaptea. Ca să nu deranjezi, întrebi și tu în șoaptă, că doar nu ești nesimțit să-i trezești pe oamenii ăia.
– Iarăși, corect. Întrebi în șoaptă, nu te aude nimeni, nu-ți răspunde nimeni. Și atunci poți să iei ce vrei.
– Bravo, Rolouzis, bravo!
– Mulțumesc, prietene.
– Bun, deci porunca asta cu furatul nu este o problemă.
– Nu este, ai dreptate. Dar atunci, Rescuturme? Care este porunca aia care îți face probleme?
– Ultima.
– Ultima? Ce zice?
– Printre altele, zice că „să nu poftești la nevasta aproapelui tău“.
– Ce să nu poftești?
– Nevasta, taraboste, nevasta.
– Adică soața, femeia?
– Da, da.
– Păi, și de ce este asta o problemă?
– Rolouzis, ce ai? Te-ai tâmpit? Cum să nu fie o problemă?
– Cam care ar fi problema, preotule? Cum să poftești ceva ce nu există? Tu pe ce lume trăiești? De când nu mai există femei în tribul nostru?
– De hăt, de când am plecat noi la vânătoare, toți bărbații din trib și, deși trebuia să venim în două-trei zile, ne-am întors, beți, după două săptămâni. Și fără vânat.
– Păi, vezi? Deci ce probleme ne face porunca asta, dacă nimeni nu poate să poftească la femeia altuia, fiindcă nu mai există nici o femeie?
– Și nu ți se pare o problemă, Rolouzis, că nu mai sunt femei în trib?
– Rescuturme, sincer, la început a fost greu. Dar, cu timpul, ne-am obișnuit. Ne gătim singuri, spălăm singuri, dacă nu se mai poate, mai dăm și cu mătura… Merge.
– Dar copii, Rolouzis? Copii cine face?
– La ce ne trebuie copii? Că dacă nu-s femei care să aibă grijă de ei…
– Rolouzis, tu nu vrei să ai cine să-ți aducă un pocal cu apă la culcuș, când oi fi bătrân?
– Nu.
– Nu?
– Nu. Un pocal cu vin e altceva. Dar are cine, doar am atâția băieți…
– Bine, ție are cine să-ți aducă vin când oi fi bătrân. Dar fiilor tăi? Cine o să le aducă vin la bătrânețe?
– Da’ ce, crezi că Moskon o să vrea să bea vin la bătrânețe? Că nu prea bea.
– O să vrea.
– De unde știi?
– Mi-a zis mie, într-o seară, că se simte un bărbat împlinit, la vârsta lui, dar o grijă mai are: lui cine o să-i aducă un pocal cu vin la culcuș, la bătrânețe.
– Bietul băiat, nu știam că-l preocupă asta. Deci tu zici că ar trebui să avem femei în trib? Ca să facă femeile copii?
– Da, Rolouzis, este obligatoriu.
– Eu sunt de acord. Dar există o problemă.
– Care?
– De unde le furăm?
