Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Deadpool 2 încearcă din greu. Și nereușește de fiecare dată

Zoom Deadpool 2 încearcă din greu. Și nereușește de fiecare dată

Dacă primul film din serie reușea să fie haios, impertinent, tupeist, uneori imprevizibil și tot timpul savuros în scenele de acțiune, Deadpool 2 suferă grav de sindromul “mai mult e prea puțin”. În disperarea de-a reveni la nivelul atins de original, echipa preferă bidineaua în locul penelului și îngroașă obsesiv tușele doar pentru ca, în final, rezultatul să fie destul de slab. Probabil că Asociația Grașilor Anonimi adoră filmul ăsta.

De fapt, în cazul umorului e mult mai tragic de atît. Primul film adoră să fie porcos și să coboare grațios ștacheta la glumele de liceu cu parfum discret de autobază. Deadpool 2 ar vrea probabil un public și mai general, motiv pentru care glumele au fost tîmpite și diluate, la un nivel acceptabil pentru clasa a V-a. E de-a dreptul trist să vezi cum scenariul reia schema cîștigătoare din original, de data asta mai simplist, mai grosolan și mult mai lipsit de imaginație. Ideea genericului completat la mișto – departe de-a fi originală în sine – trece de la nivelul Mel Brooks al originalului la tristeți de genul Silence of the hams sau Jane Austen’s Mafia. Nu e deosebit de prost, dar nici nu miroase prea bine. Și, dacă privești înspre înaltul cerului, vezi cum stolurile de silă se rotesc deasupra.

Din fericire, avem și o glumă cu puța de minor și faza din Basic Instinct. Spun din fericire pentru că era păcat să rămînă cineva cu impresia că genericul e punctul cel mai jos al producției.

Dar punctul critic, zona pastorală în care filmul o face complet de oaie e povestea. Nu pentru că ar fi un șablon obosit, previzibil de la ani-lumină distanță. Așa era și primul. Dar primul compensa cu un ritm alert, un ton insolent și un sentiment glorios de rupere totală.

Ăsta nu. Deadpool 2 a decis s-o ardă melodramatic. Să bage sentimente și mizerii. Să simtă eroul chestii. Pentru că de aia vine lumea să evadeze din realitate la filmele cu supereroi, să-l vadă pe Superman că plînge ca proasta. Unde primul film cucerea publicul cu povestea unui măgar violent care vrea să se răzbune, al doilea nu prea știe exact ce vrea. Ar miza pe antagonist, dar ăla nu e chiar antagonist. Ar miza pe elemente-șoc, dar, din nou, nu iei în serios moartea eroului cînd licența produce roabe de bani. În plus, explozia furată amatoricește din debutul lui Casino alungă orice impresie de profesionalism regizoral.

Ar miza pe “Copiii, trebuie să salvăm copiii!”. Și asta mi se pare cea mai mizerabilă dintre tentativele astea penibile de-a smulge simpatie din partea privitorului. E ieftină. E echivalentul lui “Hai să-l comparăm pe ăla cu Hitler!”.

Și, revenind la regie, se simte lipsa lui Tim Miller. David Leitch e un copist competent, capabil să filmeze scenele de acțiune împănate cu slow-motion așa cum ar face-o un profesionist. Probabil că studioul i-a împrumutat caietul de notițe al lui Miller. Poate că aveau un curs de cîteva zile. Indiferent, scenele de bătaie urmează cuminte linia originalului.

Din păcate, Leitch nu știe să filmeze și umor. Multe din poante sînt măcelărite pentru că regizorul greșește unghiul, nu nimerește tonul, bîlbîie ritmul și, în general, transformă momentul comic într-un exercițiu de ratare cu premeditare.

Deadpool 2 nu e un film atît de prost încît să fugiți de el așa cum fuge Dăncilă de gramatica română. De sine stătător, e înduioșător de mediocru. Dacă e comparat cu originalul, e doar înduioșător. Așa, ca un accident de mașină fără victime grave.

Deadpool 2. R.: David Leitch. Cu: Ryan Reynolds, Josh Brolin.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Cinci ani de singurătate

    12 noiembrie 2019

    “Politicienii sînt ca scutecele. Trebuie schimbați des și din același motiv.” Vechiul aforism, atribuit lui Mark Twain, n-are trecere la români. Președintele României se schimbă doar o dată la zece […]

  • Barna, puntea suspinelor

    12 noiembrie 2019

    USR, alături de PLUS, părea să se poată transforma într-un partid important. Nu atât de important încât să conducă, prea curând, singur, dar suficient de important încât să înceapă să […]

  • Cum am ratat eu scaunul cu patru picioare de la Cotroceni

    5 noiembrie 2019

    După ce ani de zile și-a înmuiat batistuţa de la piept într-o esență de patchouli extrasă din brînza neaoșă de burduf, naţionalistul de operetă Rareș Bogdan și-a imaginat că țara […]

  • Președintele pe care l-am pierdut

    5 noiembrie 2019

    Așa sînt mereu zilele dinainte: însorite și nepăsătoare. Nimic nu arată că ne confruntăm cu involuția speciei prezidențiale și cu abisul celor cinci ani care vin gata irosiți. Să ni-l […]

  • O șansă istorică

    5 noiembrie 2019

    A fost nevoie de 30 de ani pentru ca Ludovic Orban să primească și el o șansă reală în politica mare. Chiar dacă, de-a lungul vremii, șanse a mai avut, […]