Un mai mare zurbagiu ca Matei Ghica nu s-a mai văzut. Fiu al lui Grigore Ghica al II-lea, care a decedat din cauza unei supradoze de opium amestecată cu o suprabeție de Muscat, Matei s-a arătat de mic favorabil stricăciunii trupești și depravării sufletului. A urcat pe tronul Munteniei la 11 septembrie 1752, cînd nu se știa dacă bătrînul Ghica fusese îngropat mort sau doar în transa narcomanului. A fost cerut și instalat de boierii țării, care apoi s-au căit care în temniță, care în goana calului. În cele nouă luni cît a avut Valahia pe mînă, Matei Ghica a absorbit aproape de unul singur producția locală de vin și tescovină, domnind cu o voce lălăită, care răzbătea cu greu prin muzica lăutărească, chicotelile jupîneselor măritate cu boieri trădători și norii groși de tutun. Banii pentru petreceri și garderobă îi lua din punga marii boierimi, ajunsă acum mică și puțină. Zgomotul chermezele sale și gemetele boierilor prinși în butuci au ajuns la urechea sultanului înaintea sipetelor de liniștire, așa că, pe 22 iunie 1753, Matei a fost mazilit. Dar, în seara aceleiași zile, odată ce transportul de nestemate și cocoșei a recuperat întîrzierea și s-a revărsat la picioarele lui Mahmud I, Matei Ghica și-a putut cîrmi calul spre Iași, ca să-și ia în primire noul tron. Ca domn al Moldovei, s-a arătat blînd cu boierii, însă a venit rîndul țăranilor să-i cunoască excesele. Cînd Matei Ghica s-a apucat s-o jupoaie, populația era deja jupuită, dată cu sare și pusă la uscat. A trebuit să apeleze la meșteșugul grecilor din suita lui fanariotă, ca să poată stoarce ultimul picur de vlagă dintr-un popor pe jumătate fugit din țară. Matei Ghica știa să dea o notă specială ospețelor sale deșucheate, organizînd bătăi între meseni, dezbrăcări de jupînițe și îndopări ale străjerilor cu vin turnat pe pîlnie. El însuși obișnuia să ia parte la snopeala boierilor ghiftuiți, culcîndu-i la pămînt cu ghioaga în toiul beției, că nu mai știa bietul om, a doua zi, dacă e mort de beat sau mort de-a binelea.
Matei Ghica a construit case noi în Curtea Domnească, a refăcut cîteva poduri peste Bahlui și se povestește că, la o inundație care a luat douăzeci de sate cu tot cu tătarii care le jefuiau, i s-ar fi adresat lui Iacovache Rizo, spătarul său fanariot și pederast, cu formula "fă".
117 vizualizări
