Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Două meseriașe la întîlnire

Zoom Două meseriașe la întîlnire

(Toate personajele neatestate istoric ale acestui serial au fost persoane reale, a căror viață și moarte pot fi dovedite prin actele lor de botez și prin certificatele de deces care au rămas de pe urma lor. Schimbările de de nume, din motive care țin de voința autorului, vor fi dezvăluite la sfîrșitul întîmplărilor prin care au trecut, între anii 1900 și 1920.)

 Moașei Vasilica i se bătea un ochi, cel drept. Nu era superstițioasă, dar dacă de două zile ochiul îi tot atrăgea atenția, a întrebat-o, așa, într-o doară, pe Gigica, ghicitoarea din mahala, ce-ar fi putut însemna asta. Țiganca, tinerică, avea boala copiilor și de cînd prezisese luna și ziua în care murise regele și că nemții vor cuceri Bucureștiul, se umpluse de bani. O căutau politicieni să le spună viitorul și negustori angrosiști care nu credeau în ce scriau ziarele. Pînă atunci lumea se ducea la bătrîna Diamanta, în Andronache, care discuta cu morții și avea un sfînt cu care stătea de vorbă, să-i spună ce avea să se mai întîmple. Diamanta se înșelase cînd spusese că Regele Carol mai avea de trăit nu zile, nici săptămîni sau luni, ci cîțiva ani de atunci încolo. Dar cel mai rău o nimerise cînd România intrase în război și ea prevăzuse că asta ne va aduce o mare fericire.

Cu un an înainte, Gigica venise la coana Vasilica s-o consulte pentru niște dureri de după naștere. Știind cu ce se îndeletnicea țiganca, Vasilica a întrebat-o ce căuta la ea, cînd ea îi vindeca pe atîția mahalagii. Gigica i-a spus că puterile ei funcționau cînd era vorba de alții, nu și în ceea ce o privea. După ce a cercetat-o, moașa a tras concluzia că Gigica era slabă de mijloc și de spinare. Nu știa ce să-i facă și nici la ce doctor s-o trimită, ca s-o trateze. Poate niște cataplasme cu hrean și cu untul-pămîntului ținute în țuică să-i fi putut ajuta, dacă se înfășura și cu un brîu de lînă pe deasupra.

O lună mai tîrziu, Gigica o vizitase din nou. I-a adus doi bani franțuzești de aur și o sticlă de cognac, că o vindecase. Vasilica n-a acceptat decît unul dintre cei doi ludovici după ce a pipăit-o din nou pe ghicitoare și a întrebat-o, ca între meseriașe ce erau, de unde știa ea ce avea să se întîmple.

Pe Gigica au apucat-o din senin pandaliile ei. A căzut pe dușumea și ba se încovriga, ba dădea din mîini și din picioare alandala, de i-a scos moașa limba din gură, ca să nu și-o clănțănească între dinți sau să și-o înghită fatal. Cînd i-au trecut zgîlțîielile, Gigica i-a răspuns rușinată și obosită la întrebarea de care nu uitase: nu știa, coană moașă! O lua ca un fum fără miros la cap și din fumul ăla îi veneau toate. Și din fumul ăsta de acum ce aflase? a întrebat-o moașa. „Morți peste morți, boale, belele și desfrîuri.” „Aici în București?!!!” „Parcă nu! Acilea e de bine, da’ poți să știi și cu binele ăsta cum se întoarce?”

În privința bătăii ochiului drept de care i se plîngea Vasilica, ghicitoarea i-a spus că s-ar putea să primească o veste cu necaz. Cînd a plecat, ghicitoarea a întrebat-o de ce nu-i primise amîndoi banii de aur. Fiindcă nu credea că a vindecat-o și pentru că și ea îi ceruse o consultație.

Cîteva zile mai tîrziu, în București s-a aflat că domnul ministru Marghiloman făcuse pace cu nemții. Dar că regele cel nou, Ferdinand, și regina Maria erau tot la Iași și rămăseseră pe picior de război. Vasilica i-a dat dreptate pacientei sale, doar că și în București pacea mirosea a război. Căci altfel de ce-ar mai fi defilat prin oraș călăreții nemțești în uniforme, dacă nu ca să le aducă aminte bucureștenilor că pierduseră războiul? Chiar dacă însăși doamna Marghiloman i-a spus moașei să stea liniștită, că lucrurile nu vor rămîne așa. Iar Tiberiu, soțul ei, care umbla creanga prin oraș cu banii cîștigați de ea, îi spunea că asta era ultima zvîrcolire a Fiarei, așa cum susțineau și patrioții bucureșteni cu care se întîlnea, la fereală, în Cișmigiu.

Proiect susținut de Primăria Municipiului București prin AMPT

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Istorii corecte politic
Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Apelul de seară

    10 septembrie 2024

    Bucătăriile se văd din cer mai bine decît oamenii de seamă, prinzi îngeru-n gamela ta cu zeamă, nedetectat de radarul de fier, întîi precum o pată de untură, apoi întregul […]

  • Paradisul dronelor

    9 septembrie 2024

    Turismul nostru prinde aripi. Ne vizitează tot mai multe drone. În week-end a venit un grup din Rusia și a petrecut de minune în Delta Dunării. După cum informează MApN, […]

  • Balada triștilor băcani

    3 septembrie 2024

    Printre dugheni, pe strada Zece mese, acum o sută şi ceva de ani, a fost zărit, cu orbitoare fese, îngerul trist al triştilor băcani. Era un semn al crizei monetare, […]

  • Coridorul Ciucă

    2 septembrie 2024

    E un proiect de infrastructură politică menit să unească două zone defavorizate ale României: PNL și Palatul Cotroceni. Nu s-a făcut licitație, a fost încredințare directă. Se zice că Iohannis […]

  • Galben impostor

    1 septembrie 2024

    Nimic nu pare mai ridicol, în ultima perioadă, decât marota dreptei unite, pe care fel și fel de trompete o flutură în public, provocându-și erecții și visând umed la fotoliul […]

Iubitori de arta