În dimineața zilei de 6 octombrie 1916, cu toate că ceața inundase frontul la Porcenii de Jos, o rafală de mitralieră Messerschmitt a reușit să găsească drumul pînă la fratele Ecaterinei Teodoroiu. Era ultimul ei frate, singurul peste care, pînă atunci, nu reușiseră să dea nici nemții și nici gloanțele lor.
Ecaterina, care își descoperise deja vocația de eroină, a hotărît să treacă de la cercetășie la infanterie și să dea răzbunării un sens mai violent. Din ziua următoare, echipată cu veston, raniță, ochelari de vedere și cască, înarmată cu pușca unui soldat care nu mai avea ce face cu ea pe lumea cealaltă, Ecaterina a început să-și reverse asupra armatei germane furia și plumbii. În luptele care au urmat s-a năpustit așa de crunt asupra dușmanului, încît camarazii nu știau dacă ceea ce o mînă în luptă e pierderea fratelui sau miopia.
Pe 18 octombrie, detașamentul Ecaterinei a fost capturat de nemți, iar eroina s-a trezit prizonieră. Dar, în timp ce era escortată de un tînăr caporal din Prusia, ea a scos din sîn revolverul care trecuse neobservat la percheziție și l-a descărcat, ca o fiică a Gorjului, între ochii albaștri ai străjerului, pe care mama lui din Berlin avea să-l aștepte zadarnic, ani de zile, să se întoarcă în mijlocul familiei. Cînd Ecaterina a rupt-o la fugă în noapte, unul din gloanțele trase de celelalte santinele a reușit să i se înfigă în picior. Dar a fost o evadare reușită, fiindcă, alături de ea, au ajuns la tranșeele noastre, șchiopătînd, mai mulți flăcăi care au profitat de zăpăceala nemților.
Cîteva zile mai tîrziu, Ecaterina s-a interpus pe traiectoria unui șrapnel care, în combinație cu glonțul din gambă, i-a făcut rost de un șchiopătat eroic și de “Virtutea Militară” clasa a II-a. În lunile care au urmat, eroina a făcut de toate: a îngrijit răniții, a dat naștere bîrfelor de cazarmă, a luptat în bătălia de la Tîrgu Jiu, a făcut instrucție, s-a lăsat vizitată de regină și avansată sublocotenent.
Pe 22 august 1917, Ecaterina Teodoroiu așteaptă, pe Dealul Secului-Muncel, împreună cu plutonul ei, gloria. E echipată așa cum o vedem în statuile post-mortem, în ținuta de infanterie completă, cu baioneta la armă. Gloria nu se lasă mult așteptată și vine pe înserat – pe la 21,30, după cum reiese din raportul de front –, odată cu cele două gloanțe trase dinspre Regimentul 40 Rezervă german. Ecaterina le primește în față și moare în fruntea soldaților ei, cu puțin după ce inamicul fusese respins. Nemții doborîseră o fată de 23 de ani, dar aveau să fie doborîți de legenda ei.
225 de vizualizări
