Faceți loc, faceți loc, decreței pe primul loc!

Cu al nostru Rege-n frunte, vom avea victorii multe! Ediția de campionat s-a dus pe ultimul drum, trăiască bilanțurile! Analizele și comentariile! Principalul comentariu ar fi că strălucirea Farului lui Hagi consfințește (încă) o victorie a băieților din așa-numita Generație de Aur. Am scris, „așa-numita doar pen’ că Naționala n-a apucat vreun trofeu european sau mondial, nu pen’ că tipii ăștia n-ar fi chiar niște băieți de aur…

După încoronare, al nostru Rege nu se poate simți singur. A făcut echipă cu bravul Gică Popescu. Olteanul a ținut impecabil spatele, pe vremuri, în teren. A mai continuat și un fertil duel fratricid între Rege și Bursuc, între Hagi și Dan Petrescu, cîștigătorul precedentelor 5 (cinci) ediții de campionat. Neluțu Sabău a izbutit să salveze U Cluj de la retrogradare, ba chiar a dus „șepcile roșii“ pînă-n prelungiri și lovituri de la 11 m, în finala Cupei. A promovat și Dorinel Munteanu în SuperLiga, cu Oțelul. Pe lîngă Rege, mai avem și alți regi incontestabili, în studiourile TV – pe Sir (de unde și pînă unde?) Ilie Dumitrescu, pe pe Răducioiu, Panduru sau Vio Moldovan. Din altă postură, foștii jucători cu profil ofensiv luminează mințile poporului microbist. Deci, cum ar veni, Generația de Aur este la putere. Pe bune?

Generația de Aur este și o generație de sacrificiu. Cu acest prilej să ne amintim de niște vorbe din vremea dragului nostru Emil Constantinescu, cel învins de Securitate. „Nu vor mai exista generații de sacrificiu în România!“ – cam așa promitea fostul președinte. După o vreme, în aceleași vremuri, apăru și concluzia: CDR se află la guvernare, nu și la putere. Într-un fel, ei bine, așa se întîmplă și-n fotbalul românesc. Din pozițiile lor remarcabile, reprezentanții Generației de Aur propun/oferă modele, exemple, soluții. Un amestec pervers de șmecherie și inerție ține treaba pe loc. Ne-a învins mediocritatea.

Deloc întîmplător, multe vîrfuri ale așa-zisei Generații de Aur fac parte din așa-numită generație a „decrețeilor“. Îl trecem și pe Gică Hagi, deși e un pic mai puriu (n. 1965). Sînt niște oameni deprinși să nu plîngă atîta. Au „rezistență la frustrare“, cum s-ar zice acum. Știu și ce înseamnă competiția onestă – din mocirla comunistă, brusc, au fost aruncați în apele repezi ale capitalismului. Au învățat să înoate bine încă (David Popovici, felicitări pentru rezultatele de la Bac). A fost o șansă, dar și o mică neșansă. Șansa celor din Generația de Aur a fost că erau în formă atunci, atunci cînd s-a prăbușit regimul criminal și ilegitim. Astfel, pe măsura valorii lor, au ajuns la cluburi mari din campionate puternice. Dobrin sau Balaci, să zicem, erau deja cam bătrîni. În același timp, în România, e și neșansa unei întregi generații. Se poate rezuma, succint, prin formula: prea tînăr pentru comunism, prea bătrîn pentru corporatism.

În primele cincinale postdecembriste, oamenii generației au fost manipulați de niște șulfe unse cu toate alifiile din vremea regimului de tristă amintire (v. lunga domnie a binomului Corleone-Neșu). Acum, mai nou, parcă și mai rău, sînt aburiți cu texte de corporateză, venite din partea omului nou al societății fotbaliste multilateral-dezvoltate. L-am numit, aici, pe Răzvan Burleanu. Deși demonstrează așa multă pricepere la fotbal, generația n-are tot atît de multă putere, încă. Ce ar fi de făcut? Păi, să le ținem pumnii strînși băieților noștri, decrețeilor! Hai România!