Există unele expresii care-s folosite, în continuare, împotriva oricărei logici. Oamenii spun și azi că s-au văzut cu sacii în căruță, deși nu prea mai folosesc nici saci, nici căruțe. De obicei, o vorbă, ca să aibă forță expresivă, trebuie să vină cu termeni dintr-o zonă familiară, cu situații prin care toți am trecut. Unde-i căruța în viața tinerilor urbani de azi care se văd cu sacii în căruță? Probabil că, încet-încet, expresia o să ajungă să-nsemne cu totul altceva. Când zici că te-ai văzut cu sacii în căruță, vrei să spui, de fapt, că te-ai găsit într-o situație complet nouă, ca atunci când vezi o căruță și saci de cânepă plini cu cereale.
La fel se-ntâmplă și cu expresia ”a vorbi aiurea în tramvai”. Vorba e, cumva, amuzantă în sine, dar și mai hazliu mi se pare că am auzit-o prima oară de la o persoană care a trăit toată viața în Buzău, în condițiile în care în Buzău nu există tramvai. Nu spun că acel om n-a mers niciodată cu tramvaiul. S-o fi plimbat, în scurtele vizite pe care le-a făcut la București. E clar însă că tramvaiul n-a ajuns să facă parte din viața lui într-o asemenea măsură încât să fie principalul loc în care vede oameni vorbind aiurea. Plus că, la limită, expresia n-are nici un sens. Nu e ca și cum, în general, lumea spune chestii pertinente și cu sens, dar în tramvai ies la iveală diletantul și urechistul din fiecare om. Dacă era așa, s-ar fi consemnat în „Harap Alb”. Mai exact, craiul l-ar fi îndemnat pe erou să fie cu băgare de seamă și să nu aibă încredere în omul spân care vorbește în tramvai, pentru că acela nu e deloc avizat și sigur vorbele lui n-au acoperire în fapte.
