Fac parte din oamenii ăia într-atît de grei de cap încît, ca să-i explici o formulă matematică mai complicată decît ecuațiile de gradul doi sau un concept filosofic ceva mai nuanțat, trebuie să folosești o anecdotă/parabolă sau scenetă cu păpuși de mînă.
Am înțeles vag cîte ceva despre mecanica cuantică cu „pisica lui Schrodinger”, am înțeles relativitatea prin butada lui Einstein cu plita și femeia frumoasă, iar reîncarnarea am înțeles-o cu „Ziua Cîrtiței”.
Prima oară cînd l-am văzut (ca tot omul pe PRO TV) mi s-a părut o comedie romantică simpăticuță, ușor ciudată și chiar m-am ofticat că nici pînă la sfîrșit n-am găsit răspuns la două întrebări evidente: De ce i se întîmplă omului să trăiască aceeași zi la infinit? Și cum de se întîmplă asta? Abia după încă vreo patru vizionări, (tot pe PRO TV, cam într-un an jumate) mi-am dat seama că nu lipseau răspunsurile, ci erau întrebările idioate.
„Ziua cîrtiței” e doar cea mai lejeră, mai simplă, mai pentru proști dacă vreți (și în același timp extrem de corectă) explicare a conceptului reîncarnării. O filosofie budistă de mii de ani, tradusă în limbaj hollywood-ian prin experiența unui reporter antipatic care se transformă atunci cînd reușește după multe încercări să pună mîna pe o gagică prea idealistă pentru cît de superficial e el la început. Bill Murray e aici probabil în rolul carierei lui, dar poate că un alt regizor ar fi făcut filmul și mai memorabil decît este.
Titlu Original: Groundhog day
Anul apariției: 1993
Regia: Harold Ramis
Cu: Bill Murray, Andy MacDowell
Rating pe IMDB: 8,2
Suna interesant, probabil voi viziona si eu filmul.