Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Împușcăturile țărănești din 1907

Zoom Împușcăturile țărănești din 1907

În 1906, în luna mai, ulițele centrale și mahalalele Bucureștiului tresăltau de lume. Carol I, regele României, era sărbătorit pentru cei 40 de ani petrecuți pe tron în inima unui teritoriu sălbatic, locuit de tribul îndărătnic, palavragiu și leneș de gintă latină.

Erau motive de băut. Statul român urcase în ochii Europei. Un acord secret, semnat cu Germania și Austro-Ungaria, făcea din România aliatul militar al Puterilor Centrale.

Afacerea Strousberg lăsase în urmă o gaură financiară adîncă, dar și o cale ferată pe care Mam’mare, Mamița și Tanti Mița puteau plimba generația domnului Goe cu biletul la pamblica pălăriei și cu capul scos pe geam.

Comerțul cu cereale pe Marea Neagră începea să facă din Bărăgan grînarul Marilor Puteri. Flotele comerciale ale Franței, Angliei și Germaniei ieșeau din porturile dunărene cocoșate de porumb, sturioni și caviar. Se putea vorbi acum despre o politică școlară și despre fundația cîtorva spitale.

Dar țărănimea, lipsită de pămînt, murea de foame și de epuizare, trudind pe moșiile boierești. Arendașii storceau banii de șampanie franțuzească direct din sudoarea plugarilor. Viața în satul Flămînzi depindea ba de o clacă, ba de o mierlă doborîtă cu praștia. Așa că răscoala țărănească n-a mai putut fi ținută în frîu. În 1888, 1889 și 1900, țăranii care cereau izolat pămînt fuseseră împușcați preventiv, dar în 1907 țara a luat foc. Arendașii evrei din Moldova au fost fugăriți și puși să ardă odată cu conacele. Apoi, cînd pîrjolul a ajuns în Oltenia, au primit botezul flăcării chiar moșierii mai înceți de picior.

Guvernul conservator s-a speriat, iar Carol, care trăsese deja sabia, i-a adus la putere pe liberali. Plutonul de execuție a fost format din Dumitru A. Sturza, prim-ministru și președinte al PNL, Ionel Brătianu, ministru de Interne, și Alexandru Averescu, ministru de Război. Și, pentru că veni vorba de război, asta s-a și întîmplat. Guvernul a mobilizat armata și a asmuțit asupra vetrelor sătești 140.000 de ostași. O primăvară întreagă, țărănimea română a fugit în zigzag, doar-doar o scăpa de plumbi și de ghiulele. Cînd numărul morților a ajuns pe la 10-11.000, artileria a tăcut, lăsînd represaliile pe seama ofițerilor care lucrau la pistol, din goana calului.

Reforma agrară, care trebuia să panseze rănile răsculaților, nu s-a făcut. Carol a hotărît ca țăranii să mai stea 45 de ani în penumbra istoriei și să aștepte colectivizarea.

Citeşte mai multe despre:

7 comentarii

  1. #1

    De asta a zis mamaie cand eram mic: “ma duc, maica, sa-l votez pe Iliescu, ca vine Regele Mihai si ne face sclavi pe pamantul lui.”

  2. #2

    Unde sunt iubitorii āia de monarhie cînd ai nevoie de ei?

  3. #3

    Bine punctat

  4. #4

    Reforma agrara s-a facut ! Si inca una foarte consistenta in 1921 (google it !). Boieri cu mii de ha au ramas doar cu 100.

  5. #5

    Si tot in 1921 cam toti taranii (in special veteranii din ww1) au fost improprietariti cu cate 5,10, 15 ha ( in functie de zona si nr. de copii)

  6. #6

    Deci pe nimeni nu intereseaza faptul ca 10-11 mii de tarani au fost masacrati. Nu cumva asta se cheama GENOCID? Daca da, atunci de ce este ignorat iar “clasa politica” de odinioara (Catargiu, Bratienii, Averescu) este venerata de catre politicienii semidocti sau analfabeti de azi (laolalta cu mass media aservita lor si manipulata de catre aceiasi)? De ce trebuie sa existe strazi si monumente istorice purtind numele acestor politicieni care, ca si cei de azi, nu s-au remarcat prin nimic? Deci, daca nu e vorba ce crime ale holocaustului, atunci pe nimeni din Europa nu mai intereseaza vietile citorva zei de mii de oameni masacrati sistematic timp de citiva ani acum mai mult de o suta de ani. Pe cine sa mai intereseze daca insusi politicienii (singurii ce pot lua decizii de spalare a rusinii, notiune ce dupa 1990 exista de fapt doar in dictionar) se fac ca nu-si amintesc ce-au facut acum 4-5 ani…?

  7. #7

    Regalitatea se temea de Rusia cel mai tare. Asta este în istorie marcat foarte bine. Și Carol și Ferdinand s-au temut de Rusia cel mai mult. Otomanii erau în cădere, erau mai departe, era Bulgaria între noi și ei. Cu Austro-Ungarii mai puteam trata ca regalitate, pentru că Habsburgii respectau casa Hohenzollern. Dar Rusia era la graniță, vroia control asupra Mării Negre, era puternică. După căderea regalității și instaurarea comunismului ÎN RUSIA, riscul contaminării ideologice marxiste era cel mai mare pentru suveranitatea României. Regii s-au temut toți de Rusia, că vom fi cuceriți și integrați. Cam de asta se înăbușeau revolte cu ideologie comunistă. Sigur, este de condamnat istoric, dar privită în contextul geopolitic de atunci, poziția regalității nu putea fi una pro-marxism, era una pro-europeană.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale