Istoricul bucureștean Dan Berindei l-a avut strămoș pe Constantin Brâncoveanu și, de aceea, a încercat toată viața să rămînă un om cu capul pe umeri. Apăsat de povara năpraznicei decapitări, s-a ferit mereu de evenimentele periculoase, s-a pliat pe oportunități și s-a strecurat prin porii istoriei ca un șoricel de bibliotecă prin găurile cașcavalului.
S-a născut în 1923, iar în 1941, cînd tinerii erau luați la război cu arcanul, a absolvit două clase de liceu într-una singură, ca să poată intra la facultate. Așa a evitat frontul de est. Apoi, în 1944, cînd s-au întors armele și au început recrutările pentru frontul de vest, a avut norocul să fie exceptat ca student ce urma să treacă în ultimul an. În timp ce colegii săi de liceu și cei de facultate au dat piept cu soldații de rînd, Dan Berindei a dus lupte grele cu voievozii și cu sultanii, în arhivele secției de Istorie a Universității București.
A adunat repede admirația profesorilor și, după război, s-a remarcat prin lucrări consistente de istorie modernă. A fost angajat la Institutul de Istorie și Filozofie al Academiei Române pînă în 1952, cînd a fost dat afară din motive politice. Și-a căutat de lucru cu spinarea și, așa cum povestește el însuși într-un pasaj de interviu, reprodus de Gabriel Andreescu, și-a și găsit: „Am avut o convorbire cu doamna Ţurlea, o cadristă de la Cooperativa Mecanica Nouă, cînd m-au dat afară de la Institutul de Istorie. Acolo, această cucoană blondă m-a întrebat: «Ce doriţi?». «Am venit să mă angajez.» «Dar ce specialitate aveţi?» «Sînt istoric.» «Și ce faceţi aici, la noi?» «Păi, am lucrat la Institut, dar am fost eliberat din funcţie, pentru că nevastă-mea e închisă, a dus un bileţel al unui fost deputat ţărănist.» «N-avea şi ea o mamă, s-o sfătuiască să nu se bage în aşa ceva?» «Bileţelul se ducea către mama sa, care e şi ea închisă.» «Dar în casa aceea nu era un bărbat?» «Ba da, dar socrul meu e închis de cinci ani.» «Păi, şi dumneata ce faci?» «Stau cu copiii.» «Nu ai părinţi dumneata?» «Ba da, dar mama e închisă şi tata e la Canal.» A fost stupefiată şi m-a angajat”.
Dan Berindei și-a început colaborarea cu Securitatea în 1962, fiind șantajat cu aventura sa legionară. Fusese înscris, la 16 ani, pentru trei luni, într-o organizație a Arhanghelului Mihail, desființată la rebeliunea din ianuarie 1941. Securitatea i-a dar numele conspirativ Băleanu și a primit în schimb, potrivit CNSAS, 47 de informări scrise.
Nici una dintre aceste informări, însă, nu a înfundat pe cineva. Absolut toate au fost pozitive, au scos din cauză persoana-țintă, ba, de multe ori, au lăudat-o. Dan Berindei a fost singurul informator al Securității care a făcut bine victimelor sale, în majoritate intelectuali din mediul universitar. Și, aproape incredibil, Securitatea nu s-a arătat dezamăgită. Ca istoric, Berindei susținea linia națională și proto-istorică din care conducerea de partid își făurea mitologia politică.
Din 1955 pînă în 1990 a lucrat la Institutul „Nicolae Iorga“. Apoi a predat istoria la Universitate și la Politehnică. A publicat sute de lucrări științifice, 50 de cărți și a devenit membru al Academiei. A fost înmormîntat în decembrie 2021, la 89 de ani, înfășurat în opera sa vastă și regretele unei comunități științifice largi.
82 de vizualizări
Da, era un om eminent simpatic, greu sa nu te lasi fermecat de personalitatea lui
Nu afectare sau aere de supeioritate ca alți intelectuali care înfierau în 1990 lichelismul, pentru ca apoi să pupe papucul unui președinte recent al României. Ca absolvent al Facultății de Istorie din cadrul Universității București am mai avut privilegiul de a-l urmări pe Dan Betindei
Ca absolvent al Facultății de Istorie din cadrul Universității București am avut privilegiul de a-l urmări pe Dan Berindei și în calitate de profesor. Un intelectual autentic, un istoric riguros și un om fermecător.
Cu tot respectul pentru colectivul de la Cațavencii, Dan Berindei nu a cultivat linia oficială protoistorică în acord cu ideologia partidului. Studiile sale despre Nicolae Bălcescu (a cărui viață și operă au devenit domenii predilecte ale domniei sale), lucrări cum ar fi „Epoca Unirii” (apărute înainte de 1990), „Revoluția condusă de Tudor Vladimirescu”, „Românii și Europa”, studiile consacrate masoneriei române s-au impus drept contribuții valoroase în istoriografia română.
Stați bine la artimetica corijentilor! Ar fi avut 98 de ani!
Oameni ca Dan Berindei nu era informatori, erau colaboratori și stâlpi ai sistemului. Istoric nu extraordinar, s-a mișcat toată viața pe un tărâm îngust, câțiva zeci de ani de istorie românească, a scris mult și a semnat și mai mult. Un om de zahăr, nu s-a supărat când alții, alde Doina Rusu, Pușa Oprescu, căpitanul Ionescu, semnau cu numele lui, nu i-a dat în gât. Ce-i drept, nu-i păcat, era foarte patriot și cu destul bun-simț, nu i-a reproșat prea multe lui fii-su, nici el lui taică-su, în fine, Dumnezeu să-i ierte pe toți!
Dan Berindei a fost ginerele lui Ion Hudiță, fruntaș țărănist apropiat de Iuliu Maniu. Hudiță, soția lui Hudiță și fiica lor, soția lui Berindei, au fost arestați. Al 2lea copil al lui D. Berindei s-a născut în închisoare. D. Berindei rămăsese singur cu un copil si un dosar ff prost. Acest „amănunt” trebuia sa apară în articol. (În plus, se știa de D. Berindei.)
Ma bucur sa aud ca, in final, Dan Berindei iese pe plus la posteritate. Tanar fiind, il mai vedeam la TV si parea un om inteligent si fermecator, de care nu putea sa nu iti placa. Ma bucur ca nu trebuie sa imi sterg aceste amintiri pe motiv de turnatorie.