După ce a împărțit gloria înfrîngerii de la Sibiu cu un alt comandant, generalul Crăiniceanu și-a creat ocazia de a obține o înfrîngere de unul singur, de astă dată la Brașov. Armata a 2-a română își savura retragerea în debandadă din fața Armatei a 9-a germană, cînd ochiul de vultur al lui Crăiniceanu a descoperit modul în care dezastrul poate fi repetat.
Flăcăii noștri aveau nu numai superioritate numerică, ci și avantajul terenului. Aveau de partea lor munții, trecătorile, sătenii, urșii, viperele și cîntecele de jale, pe cînd nemții aveau doar o artilerie mai bună. Generalul Falkenhayn putea fi atras la fiecare pas într-o vîlcea, într-o prăpastie, într-o minciună, i se puteau fura caii și i se puteau îneca trupele dacă cele treizeci de batalioane ale noastre s-ar fi pișat toate deodată în pîraiele din amonte. Dar generalul Crăiniceanu veghea neîntrerupt la mersul tactic și, ca un adevărat antrenor de atletism, avea grijă ca ai noștri să alerge mereu cu spatele la inamic.
Între 6 și 8 octombrie, armata română pierdut întregul teritoriu dintre Mureș și Olt. Înainte să piardă și Brașovul, generalul Crăiniceanu a ținut să arate tuturor cum poți pierde o bătălie pe care nu are nici un rost s-o dai. Regimentele noastre de țărani și învățători de țară au pus la bătaie toată vitejia pe care veacurile o depozitaseră în doine și balade. Au rezistat în tranșee, au prăvălit bolovani peste avangarda inamică și, atunci cînd au avut gloanțe, au tras cu puști fabricate cu o epocă în urmă. Se zice că, atunci cînd au dat peste tunurile de la Plevna și Smîrdan, abandonate de ai noștri în retragere, nemții au murit de rîs într-un număr mai mare decît de gloanțe.
Eroismul soldaților români în bătălia de la Brașov n-a putut însă înfrînge prostia comandanților. Dacă trupa ar fi luptat singură, condusă doar de sergenți și de căprari, lupta ar fi fost cîștigată. Dar încăpățînatul general Crăiniceanu și-a derutat într-o așa măsură armata, încît Statul Major german era gata să-i dea o decorație.
Frumoșii ani antebelici, tăvăliți prin caviar și parfumați cu șampanie, sau puși să sfîrîie la grătar lîngă mititei și să gîlgîie odată cu Feteasca de Drăgășani, au moleșit o parte a elitei noatre militare. Generalii se dezmeticeau greu, iar această mahmureală avea să ne coste nu numai ceea ce apucaserăm să cucerim, ci și ceea ce nu cedaserăm niciodată.
Cel mai mare general dintre oamenii de cultura si cel mai mare om de cultura dintre generali. Mediocru in ambele ipostaze, fix masura tarii.
Excelent articol !! Inca o lestie de istorie !