Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Inutila întoarcere a lui Bernardo Bertolucci

Zoom Inutila întoarcere a lui Bernardo Bertolucci

Pentru cinefili, au trecut 43 de ani de la Il Conformista și 41 de la Last Tango in Paris. Pentru publicul larg, aproape 26 de ani de cînd The Last Emperor cîștiga, detașat, nouă Oscaruri. Pentru toată lumea, s-a scurs nu mai puțin de o decadă de la penultimul exercițiu de cinema al lui Bertolucci, intitulat The Dreamers. În situația locomotorie în care se află (e realmente dificil să rupi norii dintr-un scaun cu rotile) și în haloul confortabil în care l-a plasat de mult istoria (Bernardo Bertolucci, 73 de ani, nu mai are nimic de demonstrat), nimeni nu-i mai pretinde celebrului regizor italian vreo capodoperă năucitoare. Ci doar, din cînd în cînd, cîte un film agreabil și inteligent, în care să se regăsească ceva, orice, din zăpezile abisale de altădat'.

Dar tot ceea ce a rămas din coiul bertoluccian e retorica aluzivă a incestului. O reîntîlnim și aici*, cam în aceeași configurație ca-n The Dreamers – doi adolescenți (frate și soră) într-un un spațiu magic, epurat de adulți. Abordarea e ceva mai subtilă în Io e te și, de data asta, maestrul face imprudența de a renunța la scenele acelea de nuditate care făcuseră din The Dreamers un demers cît se poate de agreabil pentru fanii genului. Sesizez chiar o poziționare polemică, cel puțin din punct de vedere estetic, față de anteriorul său film: eroul de acum (debutantul Jacopo Olmo Antinori) e un maimuțel complicat și apucat. O corcitură coșoasă și paranoică dintre un Tudor Chirilă adolescent și Malcolm McDowell în A Clockwork Orange, c-un strop de Daniel Radcliffe înainte de primul său act sexual cu revista Playboy.

E de-nțeles: puștiul are varii gărgăuni în cap. Și trece printr-o criză de identitate vecină cu dezabuzarea, de vreme ce decide să petreacă o săptămînă singur, înarmat c-un acvariu cu furnici și un laptop, într-o dependință de la subsol a apartamentului în care locuiește. Asta – ca să vă dați seama cît de îngrijorător e diagnosticul personajului – în loc să plece cu colegele de clasă într-o superbă tabără de schi.

Sora lui, interpretată ceva mai consistent de Tea Falco, e o artistă drogată, lefteră și confuză, care aduce cu varii distruse din cinematografia americană. Cu simpla deosebire că, deși e dependentă de heroină, tipa e capabilă să se supună, de una singură, unei drastice cure de dezintoxicare (scenariul conține, veți vedea, și o motivație în acest sens; Sișu s-ar căca pe el de rîs aflînd-o, așa că prefer s-o țin pentru mine). Cei doi frați – insist să precizez, cu riscul că voi dinamita complet substratul sexual al poveștii: vitregi – se întîlnesc și zăbovesc îndelung, preț de vreo două treimi din film, în boxa imperială de la subsolul blocului. Despre care am observat că: 1) e ceva mai mare decît apartamentul din Drumul Taberei în care locuiesc; și 2) se pretează perfect unui film regizat de un maestru în scaun cu rotile.

Nu mă miră că, fiind atît de comod să filmezi in extenso în doar două încăperi și-o baie, Io e te a avut timp să se transforme într-un experiment vizual interesant pentru directorii de imagine aflați la început de drum. Destul să spun că Bertolucci scoate din spațiile și unghiurile sale claustrofobe cu totul altceva decît îi iese, de pildă, lui Wong Kar-wai, maestrul absolut al genului. Dar nu cred că e un argument suficient pentru a vă trimite, fără remușcări, la cinema. În ziua de azi, găsești camere pe toate drumurile. Cu atît mai mult adolescenți disfuncționali.

* Io e te / Eu și tu (Italia, 2012). Regia: Bernardo Bertolucci. Cu: Tea Falco, Jacopo Olmo Antinori.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Șato falit

    21 ianuarie 2020

    Anul trecut, cam pe vremea asta, am intrat ca un domn într-o bancă, fluturîndu-mi hlamida gloriei, și am ieșit într-o jumătate de oră, ponosit ca un homles fără pensie și […]

  • Pe cale de dispariție

    21 ianuarie 2020

    Gîndacul croitor al stejarului a apărat Valea Oltului mai îndîrjit decît au făcut-o dacii lui Scorillo și ai lui Decebal. A oprit buldozerele, planul de fezabilitate și fondurile europene doar […]

  • Răul cel mai cinic

    21 ianuarie 2020

    A devenit extrem de plictisitoare, ba pe alocuri chiar enervantă, mantra asta cu alesul între răul cel mai mic și răul cel mai mare. Sunt din ce în ce mai […]

  • Constituție, prostituție…

    14 ianuarie 2020

    A existat, după 1990, un moment încare Constituția României putea fi modificată, schimbată în bine. Era epoca în care o alianță politică obținuse peste 60% din locurile din Parlament. Se […]

  • Istoria în adormire

    14 ianuarie 2020

    Dacă turiștii sovietici înarmați cu drujbe, fitile de lampă și scrumbii afumate nu s-au sfiit în decembrie ‘89 să se cațăre pe acoperișurile caselor conspirative ale Securității și să tragă […]