În primii ani ai secolului XX, Nicolae Iorga trudea ca o tipografie. Zi și noapte, sub pana lui neobosită, istoria gemea în chinurile facerii. Iorga nu dormea niciodată cu adevărat. Cu un ochi citea, cu o mînă scria, în timp ce perechile lor, celălalt ochi și cealaltă mînă, se ocupau cu treburile gospodăriei. În 1905 a produs 23 de titluri – două pe lună –, fiecare dintre ele risipind un pic din întunericul în care bîjbîiau voievozii, bourii și convingerile noastre.
În 1903 înființează revista Sămănătorul, o tribună de la care ideile tradiționalismului național-agrar încep să bîntuie lumea politică și literară ca un roi de viespi. Separîndu-se de junimiști și de Maiorescu, Iorga lasă baltă ideile conservatoare și o ia voinicește prin noroiul culturii sătești, împroșcînd în dreapta și-n stînga cu stropii țărănismului-xenofob.
Prietenia cu Sadoveanu a venit de la sine. Tînărul scriitor care se lupta cu tătarii mai abitir decît o făcuseră, la vremea lor, domnitorii venea, cu tematica lui istorică și eroică, în prelungirea operei lui Iorga. La fel de neobosit în scriere, Sadoveanu avea și el preferința volumului mare, a numărului nesfîrșit de pagini, iar apropierea lor publicistică, academică și literară a semănat mereu cu o întrecere de volum. În 1904, de pildă, la 24 de ani, Sadoveanu a debutat cu patru volume de proză și a lăsat cu gura căscată două generații de scriitori și una de critici literari. Încîntat, Iorga a proclamat anul 1904 „anul Sadoveanu” și a așternut un covor de lauri la picioarele prietenului său.
În 1905, Nicolae Iorga a intrat în politică prin Camera Deputaților, unde s-a ales deputat prin puterile proprii. Părăsește Sămănătorul și, în 1906, își face o nouă revistă, Neamul Românesc. În paralel cu publicistica furioasă antiliberală, Iorga scrie studii și istorii care se adaugă muntelui deja scris. Cînd și cînd, pentru variație, le scrie direct în franceză, engleză sau germană.
În 1907, odată cu izbucnirea răscoalei țărănești, izbucnește și Iorga. Cînd gloanțele și salvele de tun încep să-i spulbere pe țăranii care atacă Botoșaniul, istoricul național trage în liberali cu toate bateriile sale. Iorga se dezlănțuie într-o serie de conferințe și în presa politică. Liberalii sînt reprimați în paginile Neamului Românesc, iar Iorga dobîndește o nouă popularitate și un nou mandat de deputat.