Trebuie să fi fost o minune de Crăciun: tovarășul Pârvu ieșea viu și nevătămat din beciurile Securității!
Bine, ca securist, șansele sale erau un pic mai bune decît ale deținuților, dar orișicît. Important e că era afară, soarele stralucerea pe cer, iar el cînta un cîntecel zglobiu și mobilizator, foarte la modă printre anchetatori: „Dacă vesel se trăiește, bate-așa!“.
În spatele său, tovarășul Drăgan continua plin de avînt inițierea. Inițierea strict în munca de Securitate, pentru că, în general, ce se întîmplă în pîrnaia de la Doftana rămîne în pîrnaia de la Doftana.
–Fii atent! zise Drăgan. Asta e scara care duce la etajul 1 și care nu trebuie confundată niciodată cu scara care coboară de la etajul 3.
–De ce?
–Pentru că unii oamenii au făcut niște entorse foarte urîte cînd au călcat din greșeală pe deținuții picați din treaptă în treaptă la examenul oral!
–Păi bine, tovarășe Drăgan, da’ securiștii nu sînt oameni!
–Just, dar, aparent, legile fizicii mecanice continuă să ni se aplice pînă și nouă. Ne vom ocupa de ele la timpul potrivit.
Urcară scările în tăcere. Deodată, Drăgan se opri ca trăsnit și îi aruncă lui Pârvu o privire plină de mînie proletară:
–Bă, tu tocmai mi-ai contestat autoritatea?
–Nici vorbă, tovarășe! Eu am urmat exemplul dumneavoastră și am urcat o treaptă.
–Vreau să zic tocmai acum mai devreme. N-ai întrebat tu „De ce?“? Un comunist adevărat nu chestionează niciodată indicațiile primite de mai sus, ci le urmează orbește!
–Cu totul de acord, dar acum nu sîntem securiști, tovarășe Drăgan? Și nu m-ați învățat dumneavoastră că datoria unui bun securist este să pună întrebări?
–Da, fu de acord Drăgan. Filosofic vorbind, dacă anchetă nu e, nimic nu e. Acum e clar?
–Clar, să trăiți, dar apare o nouă dilemă: dacă securistul trebuie să fie mereu vigilent și să ancheteze, ar trebui să vă cîrpesc o palmă ori de cîte ori vă întreb ceva?
Dar iată că ajunseseră în fața ușii biroului tovarășului Roman. Din reflex, Pârvu ridică mîna să bată, dar Drăgan îl opri nervos:
–Nu așa, nenorocitule, că e o biată bucată de lemn, nu un dușman al poporului! Ia exemplu de la mine!
Și, zicînd aceasta, băgă capul pe ușă și șopti tare, dar discret:
–Permiteți să bat la ușă?
*
– Tovarășe Roman, dacă se poate… aș avea o problemă de muncă și viață, îndrăzni sfios Pârvu.
–Zi și ai grijă să nu ascunzi nimic colectivului, îl încurajă acesta.
–Știți, eu pun pasiune în munca mea. Și cînd ajung seara acasă, nu mai e pasiune.
–Poftim?
–Munca interogativă este atît de intensă încît acasă gradul de oboseală bate funcția reproductivă.
–Așa… mormăi Roman nelămurit.
–Nu mai am chef să mă joc de-a proletarul și colhoznica!
–A! Păi, asta se rezolvă simplu, tovarășe! Folosește Viagra comunistă!
–Viagra comunistă? Cum e aia?
–Te deschei frumos la pantaloni și începi să cînți ușurel: „Sculați, voi oropsiți ai vieții“…
1 comentariu