– Mihai, nu-Mi place că te lași condus de antipatiile personale, începu Dumnezeu cu duhul blîndeții.
– Doamne, sînt Luceafărul poeziei românești. Nemuritor și rece. Deasupra tuturor meschinăriilor.
– Atunci explică-Mi de ce ai făcut harcea-parcea din scena cînd Lazăr iese din mormînt.
– (repetă mirat) Harcea-parcea? (șoptește speriat către bădia) Țărane, ai uitat cumva în manuscris amintirea în care apostolii urlă „Apocalipsa cu zombie!“ și îl vînează pe Lazăr cu drujbe pînă îi bagă un țăruș în inimă? Băi, și ți-am zis clar că aia e pentru ora de religie a lu’ fii-tu!
– Nu e aia, îl liniști Dumnezeu.
– Atunci cred că e vorba de o neînțelegere. Scena în care Iisus intră în cimitir cu Nae Ipingescu și-l întreabă pe Spiridon: „Unde e Lazăr? Doarme? Toți dormiți, dormire-ați somnul ăl lung! Pîinea știți să mi-o mîncați“ a scris-o cel al cărui nume nu va fi pomenit.
–Și tu ai scos-o!
–Nu era nimic personal contra grecoteiului cu nas subțire A fost strict o judecată estetică.
–Atunci judec-o pe asta pe care ai scris-o tu. Dă-mi voie să-ți citesc: „– Lazăre, ridică-te și umblă!– Îți mulțumesc, Doamne, că m-ai adus între cei vii! Și asta în timp util. N-am apucat să-Ți spun, dar diseară aveam bilete la noua piesă a maestrului Caragiale.– Mori, dă-te dreq!“. Aud?
–Poate are legătură cu doamna… îndrăzni un îngeraș.
–Ba nu are nici o legătură cu doamna! protestă Eminescu. Veronica mi-a jurat că minte!
–Cine minte, el sau ea? întrebă Dumnezeu amuzat.
–Asta am uitat să întreb…
–În orice caz, eu mă refeream la altceva, prinse curaj îngerașul. Era vorba de doamna Eva…
–Păi, credeam că am lămurit-o pe doamna Eva… începu Eminescu.
–Las-o pe aia. Asta e alta.
–Două Eve conviețuind pașnic în aceeași Grădină a Edenului? Ambițios, Doamne!
–Mihai, vrei să-ți împlinesc un singur dor? Ai înțeles greșit. E vorba că a dispărut Eva.
–Aaa, atunci e limpede!
–Da?
–Sigur e vina lui Cătălin! Tipic pentru un viclean copil de casă!
–Termină, domnule, odată cu obsesiile astea autoreferențiale! Eu vorbesc serios. Un idiot a rupt pagina în care se afla Eva!
–A rupt o carte? se dădu Eminescu înapoi, dezgustat de idee. În cazul ăsta e mai mult decît idiot, e și o mînă criminală. (dramatic) Acum știu prea bine cine e.
–Cine? strigară îngerii în cor.
–(și mai dramatic) O creatură josnică despre care toată lumea știe că urăște Cartea.
–Cine? insistară heruvimii.
–(dramatic perfect) Acela care face spume la gură cînd i se pune în față Cuvîntul…
–Cine? repetară ei înfricoșați.
–(mai mult ca dramatic) Acela care îi urăște pe cei luminați de Învățătură…
–CINE? se înfricoșă întreaga slavă.
–Agent Ștefănescu de la Poliția Basmelor! se recomandă profesional cel apărut dintr-un nor de ignoranță dens și dezagreabil precum pucioasa.
–Ștefănescule, e adevărat? Unde e Eva?
–Permiteți să raportez, unde merită!
–Tu ce vrei să insinuezi și nu reușești defel?
–Să vă explic: mai întîi dumneaei s-a uitat spre mine și m-a întrebat: „Îți plac așa goală pușcă?“. Și atunci eu n-am mai rezistat și mi-am făcut datoria de bărbat! încheie el mulțumit de sine.
–Adică?
–Adică am arestat-o pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
1 comentariu