15 martie 44. În fața Senatului, Marc Antoniu merge agale înspre intrare. E mahmur și lipsit de chef. Ajuns pe scări, se întîlnește complet întîmplător cu Lepidus, de asemeni lipsit de chef. Deși ultimul nu e mahmur, pare teribil de supărat…
–Ave Caesar, Marc Antoniu!
–Ave Caesar, drăguță. Ce-ai pățit, ți s-au înecat triremele?
–Eh… știi tu, dă Lepidus din mînă a lehamite.
–Nu știu nimic, ce să știu?
–Ziua de azi… nasol, nu?
–Da, cam e, fu de acord Antoniu. Dar nu e dramatic. Pătăști.
–Cum să nu fie dramatic? E super-nasol. Eu numai cît mă gîndesc și-mi fierbe sîngele în vine!
–Eh, și tu, exagerezi. Sînt și ei oameni, nu poți să-i omorî acuma dacă vor și ei o zi să se bucure.
–Antoniu, tu ai luat din nou obiceiul să spargi amfora de cap după ce-ai golit-o? întrebă Lepidus îngrijorat.
–Lepidus, ți-am zis vreodată că dacă mă enervezi începi să ai moacă de amforă? întrebă Antoniu deloc îngrijorat.
–Dar bine, omul lui Jupiter, cum să nu-i omori? Trebuie să-i omori!!!!! În chinuri!!!!!!!
–Pe cine vrei să omori?
–PE ĂIA!!!! gesticulă furios Lepidus înspre clădirea Senatului.
–A, nu, asta nu se poate. Sigur, sînt vag iritanți, dar trebuie să-i păstrăm.
–Bine, dar…
–Nici un „dar“! Dacă parașutele de pe Aventin sînt în stare să mimeze orgasmul, atunci e datoria noastră sacră de curve politice să mimăm democrația!
–Băi Antoniu, tu știi ce zi e azi?
–Da, idele lui Marte, ce? răspunse Antoniu foarte dezorientat.
–Bine, idele lui Marte, dar ce zi e?
–15 martie!
–Și ce faptă revoltătoare se petrece pe 15 martie?
–Hai, bă, nu fi absurd! Nu găsesc nimic revoltător în asta!
–Antoniu, îți mai repet o dată, că poate n-ai înțeles, mîrîi Lepidus la capătul furiei. Idele lui Marte! 15 martie, da?
–Da, își serbează ungurii ziua națională. Nu fi țăran iredentist și xenofob!
–Puțin îmi pasă de ziua lor națională!
–Uite, vezi, asta e o atitudine foarte greșită. Nu poți avea un imperiu solid fără multiculturalitate și acceptarea diversității…
Între timp, în clădirea Senatului, conspiratorii stau adunați în jurul trupului însîngerat al lui Caesar. Sînt victorioși. Triumfători. Împreună s-au unit și au răpus un cetățean aflat în minoritate și lipsit de apărare.
–Să fie o lecție pentru toți cei care ar mai îndrăzni! declamă Cassius.
–Să înțeleagă cu toții lecția democrației romane! adăugă și Brutus.
–Și care ar fi lecția, băi? întrebă Turmentatus, un cetățean intrat din greșeală.
–Dacă se va trezi vreodată unul a se impune drept lider prin inteligență, curaj, ambiție și viziune, atunci noi, mediocrii și nulitățile, ne vom uni și îl vom distruge!
Poftim, să mai zică sfertodocții că noi, românii, nu sîntem urmașii Romei!
Se stie doar ca fiecare-si urmareste propriul scop, astfel ca este intotdeauna de asteptat ca ,,mediocrii și nulitățile” sa se uneasca pentru a-si pune in aplicare ,,visurile” (sau ,,visele?). Orisicum, ,,liderul” devine lider doar atunci cand ,,inteligent, curajos, ambițios și cu viziune” fiind reuseste sa-si adune in jurul lui ,,oameni de isprava” cu care sa construiasca ,,o lume mai buna”, altfel e ,,matrasit” de mediocri si nulități. Tragic e ca ,,poporul” mai tot timpul o da cu ,,bata-n balta” crezand ca vina-i a ,,mediocrilor și a nulităților” neobservand ca ,,liderii” lor nu-s de fapt lideri. Daca se va mai naste vreun lider si pe aceste meleaguri sigur, sigur o sa-l recunoastem. Pana atunci insa, pentru a pregati terenul in vederea aparitiei lui e necesar sa ne intoarcem la adevar. Sigur ca doare cand e spus dar poate fi ,,un nou inceput”.