Nu se știe cum, dar imposibilul de produsese: ni se întorseseră valorile în țară! Vodă Țepeș stătea drept, ba chiar puțin țeapăn, în fața Palatului Cotroceni.
– Boier Mitropolit, a sosit ceasul judecății, grăi el amenințător către acela care îi era, iată, din nou alături. Poate din credință nestrămutată. Sau poate pentru că autorului îi era lene să creioneze un alt personaj. Nu vom ști niciodată.
– Să fie aduși prinșii de rînd, Măria Ta?
– Boier Mitropolit, te-aș ruga să fii atent la semantică. Polițiștii corupți, magistrații mînjiți, generalii tîmpiți, securiștii… erm, cred că „securiți“ îi descrie foarte bine, ei și toți ceilalți care s-au cățărat pe ticăloșie și impostură nu sînt oameni de rînd. Ei sînt niște ORDINARI. Și trebuie să le plătim după merit.
– Ce să le plătim?
– Pensiile speciale, desigur. Să i se dea fiecăruia o geantă burdușită cu dolari și apoi, ca nu cumva să fie jefuiți, pentru că legea este apărată și aplicată prost acum – nu din vina lor, desigur –, să mi-i duci pe toți în siguranță.
– Unde, Doamne?
– În beciurile Miliției din anii ’50. Să explice acolo de ce au bani străini și boarfe imperialiste.
– Și decadente!
– Nu, boarfe decadente sînt ei. Și acum să trecem la prinșii de soi. Soi rău, desigur. Ia să vedem, cine e primul, mormăi vodă desfășurînd un pergament. Aha, Petrov! Pe ăsta să-l trageți în…
– Într-o țeapă cu gard, nu-i așa, Măria Ta?
– De ce cu gard, boier Mitropolit?
– Pentru că altfel sigur se va clătina non-stop. Și va sta și strîmb.
– Nu e rea ideea ta, dar eu mă gîndeam mai degrabă să-l trageți în butoi. Și apoi în sticle.
– De ce?
– Să vadă și el cum e să fie tras la măsea și, mai ales, cum ar fi trebuit să părăsească lumea politică. Așa, următorul. Iohannis! Pentru el să iei o șurubelniță, sigur va trebui să-i înșurubăm țeapa în loc s-o batem. Calitate germană, ce vrei…
– Ce fel de șurubelniță, Măria Ta?
– Cu cap cruce, desigur, boier Mitropolit, pentru că noi luptăm pentru credință! Să vedem cine e la rînd: Ciucă. Pe ăsta pune-l să copieze „Cîntece de vitejie“ și „Ostașii noștri“. Cine mai e?
– Boc. Pe ăsta să-l iertăm de țeapă, Mărite. Promite să facă metrou la Cluj…
– Bine, fără țeapă pentru el. Trage-l direct într-o scobitoare. Pune-i și o măslină deasupra.
– De ce?
– Să-l vadă Petrov de sus și să poftească la Martini. Altul!
– Popescu de la Energie…
– Arest la domiciliu. Arest la domiciliu într-o garsonieră confort III. Alături de o pensionară vegană suferind de colon iritabil. A, și taxează-l la prețurile lui competitive și liberalizate de fiecare dată cînd scapă mamaie cîte una. Gaze liberalizate a vrut, gaze liberalizate să aibă.
– Restul clasei politice…
– Îmi place că folosești „clasă“ în mod ironic, fix acolo unde cuvîntul nu-și găsește sensul. Mda, cam multișori. Și toți cuibăriți în posturi călduțe. Știi ce, hai să-i adunăm măcar la un loc, să nu risipim energia, mai ales acum, că e scumpă.
– Nu încap, Măria Ta!
– Atunci pune-i în două locuri. Largi, să încapă toți. Și vin și eu imediat.
– Dar unde pleci, Măria Ta?
– Să iau puțină benzină și un pachet de țigări.
