Orologiul bate noaptea jumătate. La castel în poartă oare cine bate? Și de ce nu încearcă să rezolve situația fără să apeleze la violență? De ce se comportă lumea atît de medieval în anul de grație 1400 și ceva?
– Eu sînt, mamă-soacră, fiul tău dorit. Eu, şi de la oaste mă întorc rănit. Și cred că mi-am pierdut și cheile…
– La ora asta se vine acasă? Tinere, cînd ți-am dat-o pe fiica mea am crezut că e de la sine înțeles că te lași de golănii și devii un om respectabil. Unde ai fost pînă acum? Cu cine ai fost? Oamenii ăia nu știu că ești însurat și ai responsabilități?
– Soarta noastră fuse crudă astă-dată! Mica mea oștire fuge sfărîmată!
– Da, fuge, că și ăia sînt niște iresponsabili. Îi văd de aici cu cîtă rîvnă fug. Fiecare pe cîte trei cărări! E o rușine!
– Aoleu, iar începe hoașca cu teoria! Degeaba fac mănăstiri, pe una n-ar lua-o tornada să-i pice în cap, să-i rămînă numai condurii de rubin în urmă!
– CE-AI ZIS???
– Nimic, trebuie să fi fost vîntul care suflă rece!
– Da, simt că suflă vîntul. Suflă dinspre tine, că a ajuns pînă aici mirosul de alcool.
– M-am dat cu spirt medicinal pe rănile care mă dor!
– Da, da, spirt, sigur că da! De aia ceri tu să te întîmpine răzeșii peste tot cu pîine și sare? Așa înțelegi tu să-ți prepari shot-uri de tequila? Și acuma unde te duci, mă rog?
– Mă duc să împart cu brațul mii de morți prin taberi, că m-ai scos din sărite!
– Nu era destul că ești alcoolic, acum mai apelezi și la violență domestică? Parcă văd că o să începi să suni și din corn, să strici somnul oamenilor!
– Lupta iar începe! Dușmanii zdrobiți cad ca niște spice de securi loviți!
– Ștefane, zi-mi că nu idiotul pe care l-ai pus vornic la Agricultură te-a învățat să mergi cu securea la seceriș! Ștefane, o să murim de foame!
Dar Ștefan n-o mai aude. Deja se pierde la pas în zare, în timp ce mormăie furios, îndeajuns de tare să se audă pînă în cetate cum o imită pe muma-soacră:
– „Du-te la oștire! Pentru țară mori! Și-ți va fi mormîntu-ncoronat cu flori!“ Bă, nici măcar o colivă nu s-ar deranja să facă zgripțuroaica!
A doua zi, pe la vremea amiezii, același Ștefan, pansat, proaspăt spălat și cu o cană mare de cafea în mînă, bătea discret la poarta cetății.
– Eu sînt, bună maică, fiul tău dorit. Eu, și de la oaste mă-ntorc fericit. Îți aduc cu mine zvon de biruință și jur că dușmanul e în neființă.
– De ești tu acela, îți sînt soacră eu! Dar cum???
– Am realizat cît de greșită este abordarea mea patriarhală și heteronormativă, deci am apelat la femei, care sînt net superioare bărbaților.
– Nu înțeleg.
– Am plecat la luptă cu mămuca hatmanului Arbore.
– Tot nu înțeleg.
– Care e și muma vistiernicului Arbore, și-a comisului Arbore, și-a paharnicului Arbore, și-a celor doi spătari Arbore… Practic, am fost cu Muma Pădurii. Nenorociții de turci n-au avut nici o șansă.
2 comentarii