Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Killer Joe. Odă monstrului american

Zoom Killer Joe. Odă monstrului american

Hate it or love it. Ca în cazul sporturilor de contact și al fructelor de mare, linie de mijloc nu prea există. Există doar riscul să te simți atît de ofensat de violența ocazional descreierată de pe ecran încît să ți se facă foarte rău și să-ți vomiți creierii – cazul cronicarului de film de la Wall Street Journal, simptomatic pentru ipocrizia fenomenal de tîmpă a americanilor. Ca s-o lămurim: mie mi-a plăcut al dracului de mult. Filmul e feroce (nu atît prin ceea ce arată, cît mai ales prin ceea ce enunță), coios, bulversant și are genul acela de umor negru, ofensiv, devastator pe care-l merită America în general și țăranii din Texas în particular.

L-am văzut relativ tîrziu, la trei săptămîni de la premiera românească, întrucît, sincer să fiu, uitasem că există William Friedkin (mulțumesc, Cristi). Să ne reamintim împreună cine este acest cineast în vîrstă de 77 de ani în buletin și vreo 40 la el în cap. În 1971 regiza The French Connection, care umfla apoi cinci Oscaruri, inclusiv cel pentru regie. Iar în 1972 – The Exorcist. A urmat o serie consistentă de filme proaste sau doar perfect pasabile. Apoi Bug, în 2006, și acest surprinzător de lucid și chirurgical Killer Joe*. Care îl reinventează pe Friedkin și îi dă prilejul lui Matthew McConaughey să execute cel mai bun rol din carieră (comparabil cu prestația stelară a lui Woody Harrelson din Rampart).

Ce se-ntîmplă? Un detectiv texan, asasin în timpul liber (McConaughey), e angajat de „cea mai stupidă familie pe care am văzut-o într-un film care nu e comedie” (Roger Ebert) pentru a o elimina pe cea mai odioasă mamă din America. Fiind un film cu proști, nimic nu iese cum ar trebui, iar asta într-un mod atît de vădit previzibil încît e clar că miza poveștii e în cu totul altă parte. Nu suspansul îl interesează pe Friedkin. Și nu twist-urile narative fac obiectul real al acestui thriller fundamental twisted. Ci exact violența aia over the top din care rezultă replici precum „Dacă mă mai insulți o dată, o să-ți decupez fața și o s-o port peste a mea” și o fabuloasă scenă de sex oral în care este implicat un copan de la KFC.

Și asta pentru că, în fond, dintr-o violență descreierată, amorală (deci fără nici un Dumnezeu) și genocidală, ca să improvizez un atribut, s-a născut țara tuturor posibilităților și retardaților. Au mai spus-o și alții, ceva mai civilizat decît Friedkin: crima e adînc înrădăcinată în ADN-ul american și nici cultura, nici religia, nici umanismul lui Obama și cu atît mai puțin Hollywood-ul n-o poate exciza fără a provoca leziuni grave organismului. Ei bine, există o Americă profundă, a orășelelor condamnate la decrepitudine, a parcurilor de rulote în care trăiesc familii îndobitocite pînă la limita animalicului. Aici, giganticul văl de ipocrizie care învelește, ca o biblie de vatelină, the greatest country in the world, e cam rupt în cur și nimeni n-are timp să-l peticească. În fond, politicienii au treabă în Orientul Mijlociu, iar Hollywood-ul e prea ocupat să fete comedii romantice.

Teza filmului e că prin aceste găuri franjurate se ițește, fără ifose și cosmetizări culturale, adevăratul monstru american: un fel de supraom nietzschean fără imperative de ordin moral, dar pe invers. Subomul modern portretizat, cu o acuratețe aproape antropologică, de William Friedkin n-are Dumnezeu, mamă, tată și, veți vedea, n-are nici măcar copii. El vegetează la nivelul zero al existenței, hrănindu-se cu zoaiele de la televizor și cu Meniuri Hot Wings. Iar singura lui mîntuire reală e să vină killerul Joe și să dea cu el de pămînt pînă-i sar toate oasele din cap.

Această necruțătoare demistificare a familiei americane – care, altminteri, o arde calm, conform tradiției, în niște suburbii idilice, dar în esență la fel de abrutizante ca shithole-ul în care descinde Joe Cooper – face o foarte binevenită victimă colaterală: cealaltă familie americană. Aia populată pînă la refuz cu personaje țicnite, pitorești, marginale și, implicit, cu apucături maniacale împotriva sistemului. Familia disfuncțională, așadar, fetișizată atît de intens de cinema-ul întrucîtva independent de peste Ocean încît a devenit la fel de superfluă ca pălăriile de hipster.  

Mi-l imaginez p-ăl bătrîn intrînd într-un cinematograf din Park City, Utah, cerînd plasatoarelor un Maker’s Mark mare, fără gheață, și apoi adresîndu-se asistenței bulucite la festival**: „Mă, băieți, pe voi chiar vă interesează familia disfuncțională americană? Sînteți siguri, absolut siguri? Bine, luați d-aici!”. Iar faptul că un regizor în vîrstă de 77 de ani le-a arătat curul ăla zbîrcit tinerilor cineaști care, de vreo 20 de ani încoace, reinventează apa caldă de nișă mi se pare nu numai profitabil din punct de vedere cinematografic. Dar și foarte haios, din orice punct de vedere.  

* Killer Joe (SUA, 2011). Regia: William Friedkin. Cu: Matthew McConaughey, Emile Hirsch, Juno Temple.

** Sundance Film Festival

Publicat în Cațavencii, nr. 48, 5-11 decembrie 2012

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Balada căluților de lemn

    27 februarie 2024

    (După ce au condamnat la moarte rățuștele de plastic și ursuleții de pluș, funcționarilor de la Bruxelles li s-a pus pata pe căluții de lemn) Cucoanele betuțe din Bruxelles s-au […]

  • Onania educată

    26 februarie 2024

    Zece ani, Iohannis și-a lustruit bastonul de mareșal trîndav și arogant. A frecat iluzia neamțului mut, dar harnic, pînă cînd minciuna a țîșnit din cele două mandate ca un mare […]

  • Cum a băut prozatorul Ioan Groșan o palincă cu Baudelaire pe masa de operație

    20 februarie 2024

    După ce-a stat la mii și mii de mese, cu domni și domnișoare și dudui, văzîndu-se, lipsit de interese, pe-o masă, cu savanți la căpătîi, Ioan Groșan, sătul de sine […]

  • Adevăratul curaj

    19 februarie 2024

    Se zice că nebunia anihilează curajul, că îl transformă într-un biet simptom al bolii și că face din erou un pacient și atît. Viața, societatea, politica ar fi, de fapt, […]

  • Balada cucului pravoslavnic

    13 februarie 2024

    lui Grigore Leșe Aveam și eu o pîine și-un rus mi-a rupt coltucul și a fugit să pape un borș ucrainean, zicînd că-n Bucovina n-o să mai cînte cucul, c-a […]

Editoriale
  • Balada căluților de lemn

    27 februarie 2024

    (După ce au condamnat la moarte rățuștele de plastic și ursuleții de pluș, funcționarilor de la Bruxelles li s-a pus pata pe căluții de lemn) Cucoanele betuțe din Bruxelles s-au […]

  • Onania educată

    26 februarie 2024

    Zece ani, Iohannis și-a lustruit bastonul de mareșal trîndav și arogant. A frecat iluzia neamțului mut, dar harnic, pînă cînd minciuna a țîșnit din cele două mandate ca un mare […]

  • Cum a băut prozatorul Ioan Groșan o palincă cu Baudelaire pe masa de operație

    20 februarie 2024

    După ce-a stat la mii și mii de mese, cu domni și domnișoare și dudui, văzîndu-se, lipsit de interese, pe-o masă, cu savanți la căpătîi, Ioan Groșan, sătul de sine […]

  • Adevăratul curaj

    19 februarie 2024

    Se zice că nebunia anihilează curajul, că îl transformă într-un biet simptom al bolii și că face din erou un pacient și atît. Viața, societatea, politica ar fi, de fapt, […]

  • Balada cucului pravoslavnic

    13 februarie 2024

    lui Grigore Leșe Aveam și eu o pîine și-un rus mi-a rupt coltucul și a fugit să pape un borș ucrainean, zicînd că-n Bucovina n-o să mai cînte cucul, c-a […]

  • Pînă la capăt și pînă la ultimul centimetru

    12 februarie 2024

    Vom sprijini Ucraina pînă la capăt, a zis Joe Biden la Varșovia, pe vremea cînd își confunda doar un fiu cu celălalt, nu și pe președintele Macron cu defunctul președinte […]

bijuterii argint