Cînd Aleodor (viitor împărat) a dat cu ochii de Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-şchiop trebuie să fi rămas cu gura căscată. Doar vitejia lui ieşită din comun i-a permis să nu cadă pradă unei perplexităţi paralizante, care i-ar fi fost fatală. Din nefericire, oamenii obişnuiţi (asemeni regizorului Adrian Popovici) nu au capacitatea de a se dezmetici rapid şi eficient cînd se confruntă cu astfel de creaturi şocante prin exotismul lor ilogic. Urmarea? Stîrpitura supravieţuieşte!
Dacă nu era clar din hype şi titlul de poveste: teoretic, Liceenii în 53 de ore şi ceva* e un vag sequel al celebrei serii care l-a făcut om pe regizorul de plastic Nicolae Corjos. Practic, singura legătură între mere şi pere e scenaristul George Şovu, născut în 1931, cînd Chaplin lansa Luminile oraşului. Iar cunoştinţele domnului Şovu despre ce se întîmplă azi în liceele ţării se limitează la cinematografia americană (mai ales thrillerele cu gangsteri şi comediile romantice cu curve) şi cîteva filmuleţe de pe net cu eleve porno.
„Portretul intim al generaţiei tinere“ (cum i se zice în comunicatul de presă) cuprinde tot ce-i preocupă pe tinerii între 14 şi 18 ani, mai puţin vampirii din The Twilight Saga. Avem o crimă cu autor iniţial necunoscut, o reţea de droguri, o elevă răpită, un tocilar surprinzător, nişte interlopi minori, un bad guy care e pe jumătate erou, o sală de clasă în care nici măcar cameramanii nu stau mai mult de cîteva minute şi un mascat care face spectacol, ca la balul de absolvire de la SPIR. Ştiam că învăţămîntul preuniversitar e la pămînt, dar mi se pare îngrijorător că toate aceste elemente sînt declinate într-un registru real, în condiţiile în care povestea are veridicitatea unui drogat. Cineva să se intereseze, vă rog, cît s-a fumat pe platouri.
Să luăm, de pildă, exemplul profesorului cool şi empatic. În acest basm modern cu violatori, pistolari, curve şi elevi cu barbă (verificaţi distribuţia în frunte cu Andi Vasluianu), Claudiu Bleonţ e jumătate Steven Seagal şi jumătate Socrate. E un profesor de Aikido justiţiar, genul care, înainte de a da de pămînt cu un infractor juvenil, îi zice „Bă, tu de ce nu eşti la şcoală?“ şi-n paralel predă, senin, literatura universală. Aş rîde, dac-ar fi comedie. Rîd şi-n condiţiile-n care, clar, nu e. Dar pînă la un punct în care situaţia devine absolut dramatică.
Dacă doriţi să recomand
1) A Midsummer Night’s Sex Comedy / Comedia erotică a unei nopţi de vară (SUA, 1982; regia: Woody Allen). La Cinemax – duminică, 20 noiembrie, ora 17,30. Dacă vă întrebaţi ce caută Woody Allen la ora aia şi, mai ales, cu o asemenea comedie mai mult despre comunicare decît despre sex, vă voi spune că ăsta e destinul necruţător al filmelor bune cînd întră în colecţiile de tipul „Greatest hits“.
2) The Social Network / Reţeaua de socializare (SUA, 2010; regia: David Fincher). La HBO – vineri, 18 noiembrie, ora 20. Dacă mai e cineva pe planetă care nu ştie cine e Mark Zuckerberg şi ce-a făcut Fincher din el, să pună mîna pe telecomandă. Mamaie, de exemplu, dar ea preferă talk-show-urile politice în care se vorbeşte la fel de mult, dar mult mai puţin corect.
3) Raba lyubi / Sclava iubirii (Uniunea Sovietică, 1976; regia: Nikita Mihalkov). La TVR Cultural – vineri, 18 noiembrie, ora 22,10. Recitalul Mihalkov continuă cu o poveste de dragoste perfect rusească (deci vrei să bei ceva în timpul filmului şi după), pe fondul şi mai depresivei Revoluţii din Octombrie.
