La început de an, ne-a lovit o veste tristă. A murit Mitică, cică. Mitică Popescu a fost un actor remarcabil și un rapidist pe măsură. Se va reîntîlni, Acolo, cu alți colegi și prieteni de pătimire – cu nea Colea Răutu și Nicu Constantin, cu inegalabilul Florian „Moțu“ Pittiș și cu atîția alții. Actori pe scena teatrului viselor din Giulești.
Înainte de Revelion a mai murit și Pelé, supremul jucător, cel care a reușit să-i dea gol lui Rică Răducanu la Guadalajara, în minutul 66 al partidei Brazilia-România de la Campionatul Mondial din Mexic…
Într-un astfel de context, nostalgia vine de la sine. Fără nostalgie, viața e pustie! – nimic de obiectat. Credincioșii întru Pelé au rememorat viața și faptele lui Edson Arantes do Nascimento, zeul și regele. Presa, firește, a invocat iarăși comparațiile cu Maradona, ba chiar cu mai recenții Ronaldo sau Messi. Nu fără argumente, o „anumită parte a presei“ a îndrăznit să afirme, timid: parcă era mai bine pe vremea lu’ Pelé.
Era, se zice, o „epocă romantică“. Era, încă, „epoca fotbalului romantic“. Așa era și la noi, în România, pe vremea Rapidului de altădată.
Odată cu plecarea lui Mitică Popescu, mai vechii rapidiști își amintiră iarăși de Paradisul Pierdut. Ce vremuri! Era ca-n Rai, acolo unde lupul se iubește cu oaia, căci și leul se iubește cu antilopa. Clasa muncitoare se unea cu intelectualitatea, cu atîția actori, scriitori sau muzicieni de prestigiu. Strîns uniți în jurul Rapidului, oamenii tocau semințe împreună și înjurau solidar Partidul Comunist. Pînă și nenorociții de la Steaua sau Dinamo, asta e, se bucurau de susținerea unor artiști sau intelectuali autentici. Nimeni nu-i perfect… Nostalgicii fotbalului artistico-intelectual de odinioară, oof, își pot găsi prilejuri de melancolie. În veacul nostru, peluza nu-l mai știe pe valorosul scriitor și cronicar Ion „Guță“ Băieșu. Îl știe, probabil, pe respectabilul manelist Nicolae Guță. E cam expirat și ăsta, nu-i ca Tzancă Uraganu…
Gata, treziți-vă, fraților! Alungați-vă melancoliile! Fotbalul, cel mai frumos sport de pe Pămînt, va nerge înainte. N-o fi chiar ca pe vremea lui Mitică Popescu sau a lui Pelé, dar încă merge. Toată chestia e să mai ținem minte și ce au avut de spus cei care, de curînd, au plecat dintre noi.
Desigur, Mitică Popescu nu poate fi comparat cu Pelé. Mitică al nostru a jucat atîta vreme doar la Teatrul Mic, în timp ce Pelé a evoluat pe scena din toată lumea asta. Totuși, îi unește ceva tare important, o chestie ce merită mereu transmisă din generație în generație: respectul pentru meseria pe care o practici. În plus, în competiția pentru recorduri, probabil că Mitică al nostru l-a depășit pe Pelé. Băi, tăticule, ce poate fi mai mișto? Tu joci pe scenă și, pe urmă, una-două, devii spectator de lux, cînd joacă figuranții de la Rapid… Deci să fiți sănătoși și fără frică! N-au murit Pelé și Mitică. Hai România!
Pele , demonstrându-le tinerilor care au gesturi golăneşti precum Emiliano Martinez , că veteranii le-au avut de trei ori cât ei .😱 😱
Ion Stadion