Concursul de prim-lingău al lui Ceaușescu a fost cîștigat, după o finală prelungită pe două decenii cu Emil Bobu, de Manea Mănescu. Mutarea decisivă a fost făcută pe 22 decembrie 1989, la Snagov, cînd Manea a fost dat jos din elicopter, fiindcă atîrna prea greu. Atunci, înainte ca tiranul să-și ia zborul spre rafala de la Tîrgoviște, Manea i-a sărutat mîinile și i s-a prosternat ca un musulman fanatic recrutat de mafia italiană.
S-a născut în 1916 la Brăila, în familia cazangiului Nea Costică, simpatizant socialist și adept al ideilor anarhiste care cutreierau pe atunci bogatul port sclavagist al Brăilei. Nea Costică știa să adune hamalii într-o răzmeriță scurtă, soldată cu cotonogirea spărgătorilor de grevă și chiar reușea să incendieze, la nevoie, un șlep, două cu marfă nedescărcată.
Însuflețit de izbînzile sindicale, Nea Costică își prelungea euforia în patul conjugal și storcea din farmecele mamei Păuna copil după copil. Manea a avut cinci frați, aproape toți recrutați de comuniști și aproape toți trecuți prin pușcărie. Cel mai mare, Rakovsky, a ajuns colonel de Securitate după 1945, iar cel mai mic, Lenin, a rămas ceea ce a fost dintotdeauna: hoț de buzunare și spărgător de case. În 1946 a fost băgat la închisoare și exclus din partid pe motiv că fusese luat prizonier de nemți în Munții Tatra. Astfel, comuniștii români au reușit paradoxul absolut: l-au dat afară din Partidul Comunist pe Lenin.
Manea a luat-o și el de mic cu activitatea revoluționară. Fratele Rakovsky îl punea să deseneze pe ziduri secera și ciocanul, iar copilul și mai apoi adolescentul Manea ducea lupta de clasă pe noi culmi, împrăștiind manifeste și racolînd colegi de școală pentru cauză. Spre deosebire de frații lui mai din topor, Manea a luat școala în serios și, odată ce a terminat liceul la Ploiești, a intrat la Academia Comercială. Era cît pe ce să-și dea și doctoratul, dar în 1943 a fost arestat.
Pînă să cunoască interogatoriile Siguranței, poziția lui în partid era consolidată și prosperă. Bun agitator și excelent propagandist, a ajuns repede în atenția Kominternului, care i-a alocat fonduri pentru activitatea revoluționară. Dar, așa cum avea să se afle dintr-un denunț, aceste fonduri nu mai ajungeau la tovarășii înfometați, ci alimentau noua slăbiciune pentru lux a tovarășului Mănescu. Manea umbla cu automobilul, mînca la restaurantele protipendadei și purta asupra lui sume impresionante de bani cu care-și satisfăcea, noapte de noapte, necesitățile erotice.
Cînd îl arestează Siguranța, însă, Manea rezistă doar la prima palmă. Înainte de a doua îi dă în primire pe toți camarazii, toate casele conspirative și toate acțiunile subversive programate de partid. Închisoarea îl ține la adăpost de furia tovarășilor trădați pînă în aprilie 1944. După eliberare, stă ascuns o vreme, cu speranța că cei care îi cunosc faptele vor pieri în agitația războiului și a epurărilor NKVD. Socotelile lui n-au fost rele. După 1948, Manea Mănescu își începe ascensiunea cu prudență și măsură, ca un limax politic neabătut, hotărît să ajungă la streașina casei chiar dacă asta îi ia o vară întreagă.
Nemaivăzuta sa abilitate de a clădi fraze lingușitoare îl aduce în atenția lui Nicolae Ceaușescu. Tînărul dictator se îndrăgostește pur și simplu de feeria frazelor care-l pupă în cur atît de poetic și excitant și-i face loc tovarășului Mănescu în menajeria personală de slugi. Manea ajunge în CC, în MAN, ministru de Finanțe, academician și prim-ministru. După fuga lui Ceaușescu intră puțin la pușcărie, dar în 1992 e eliberat și, pînă în 2009, cînd moare la 93 de ani, trăiește nostalgia și melancolia celui mai îndrăgit pupincurist al familiei Ceaușescu.
