În 1486, Ştefan cel Mare avea 53 de ani, dar alerga destul de bine pentru vîrsta lui. Cetele lui Petru Şchiopul arareori ajungeau să-l aibă în bătaia săgeţii. Ştefan se deplasa de colo-colo la adăpostul nopţii, al pădurii sau al galopului îndrăcit, fiindcă lefegiii uzurpatorului împînziseră Moldova. Cazimir al Poloniei îl părăsise, tătarii stăteau să năvălească, turcii îl pîndeau la cotitură, la Întorsura Buzăului, iar răzeşii îl cam scoseseră de la inimă. Istoria nu-l vedea bine deloc. Ca de obicei, era o singură ieşire: o luptă decisivă care să reaprindă speranţa şi, odată cu ea, cît mai mult din gospodăriile duşmanului.
La 6 martie 1486, acest rol îi revine bătăliei de la Şcheia. Petru Şchiopul s-a prezentat cu 12.000 de oşteni, Ştefan cu 7.000 – şi ăia cu întîrzieri mari la leafă. Cronicarii vorbesc cu jumătate de gură despre bătălie, fiindcă după ce au scris că Ştefan cel Mare a căzut de pe cal, au rămas fără dinţi. Cu toate astea, domnul s-a prăbuşit din şa şi acolo a rămas, făcînd cu bravură pe mortul, căci dacă pica în mîna duşmanului i s-ar fi zis Ştefan cel Jupuit de Viu.
În vălmăşagul acela însă, un oştean de o rară inconştienţă, Aprodul Purice, l-a tras pe domn de sub cadavre şi l-a redat politicii. Purice avea înălţimea unui stup de albine şi nu se ştie nici pînă azi dacă numele i se trage de aici sau de la puţina lui minte. Dar nebunia lui Purice avea să fie întrecută de inconştienţa arătată de alt moldovean, Pîntece, care l-a răpit pe Petru Şchiopul din mijlocul gărzii sale, l-a dus într-o pădurice şi l-a tăiat felii. Cînd a primit capul duşmanului său într-un par, Ştefan cel Mare a simţit pe spinare furnicătura istoriei, cea care îi face pe tirani să-şi plîngă de milă atunci cînd înţeleg din ce au scăpat. La Şcheia a fost a doua şi ultima înfrîngere a lui Ştefan cel Mare, fiindcă despre celelalte n-a mai găsit curaj să scrie nici un cronicar viu.
Petru Schiopul????
„Într-acesta an venit-au Hroiot cu oaste de la ungur asupra lui Ștefan vodă, căruia i-au ieșitu Ștefan vodă înainte cu oaste pre Sirétiu la Șchéi și dându războiu vitejaște despre amândoao părțile, într-o luni, martie 6 zile, pierdu Hroiot războiul și oastea, mai apoi și capul, însă cu mare primejdie lui Ștefan vodă, că s-au pornit cu calul jos, puțin de n-au încăput în mâinile vrăjmașului său. Mai apoi Hroiot fiindu prins viu de Ștefan vodă, i-au tăiatu capul.”zice cronicarul.Hroit asta sau Hronoda era el Petru,dar nu Schoipul (se dadea fiu al lui Pateru Aron) – deci Ospatrul nostru greseste.Nu-i bai,ca si Ureche: oastea ci care avenit Hroit era turceasca,nu ungureasca.
La Scheia, situatia a fost una speciala.Stefan a fost surprins intrucat stia ca turcii nu ataca pe timp de iarna, astfel incat trupele moldovene au fost reduse numeric fiind imposibil de mobilizat in termen scurt.D-asta lipseau cetele de razesi.Se mai adauga si tradarea unor cete boieresti, precum si neimplicarea aliatilor polonezi.Cu o armata mica sub 10.000 de oameni , Stefan a facut fata unei armate otomane si muntene net superioara, dandu-se mai multe batalii.Nu neg episoadele relatate de cronica, insa daca infrangerea lui Stefan era decisiva, chiar daca ar fi supravietuit , nu ar putut sa -si pastreze tronul , cu tot suportul celor 2.