În iunie 1995, la 79 de ani, filozoful și eseistul Mihai Șora apăra poarta echipei de fotbal a Universității București într-un meci amical cu selecționata redacțiilor Academia Cațavencu și Europa Liberă. Costumat în pantaloni de trening și tricou alb, cu ochelarii puși în iarbă, lîngă bară, fostul ministru al Educației din Guvernul Roman a dat la iveală o neobișnuită sete de joc și o agilitate de panteră. Plonja la șuturile plasate, intervenea curajos în picioarele atacanților, degaja puternic și își încuraja echipa de studenți ca un adevărat căpitan. La fazele de poartă, din ochii lui inundați de blîndețe țîșneau flăcări. Atunci, profesorul de metafizică devenea un fel de Helmut Duckadam dezlănțuit. Din cîte țin minte, am luat bătaie la un gol diferență. Și nu fiindcă n-am tras destul pe spațiul porții, ci fiindcă Mihai Șora a apărat ca un leu. Iar după fluierul final, i-a mărturisit unui coechipier că de la un timp stă mai mult în poartă fiindcă nu mai poate alerga tot meciul.
Puțini dintre cei care-l înjură azi își amintesc figura lui luminoasă din anii ’90. Vorbea cu precizie și eleganță, purta pe față și în gesturi o liniște amabilă, de profesor imposibil de contrazis. Fusese ministru în primul guvern de după revoluție și demisionase după mineriadă. Era personaj central la Grupul de Dialog Social, apărea la dezbaterile civice, publica din cînd în cînd texte memorabile. Era admirat de elita culturală, protejat de presă și curtat intens de grupul Humanitas. Mihai Șora făcea dovada culturii interbelice superioare, era văzut ca un supraviețuitor prețios al anilor idealizați, de care tineretul universitar simțea nevoia să se agațe.
Viața lui fusese deja lungă. Împlinise 73 de ani cînd s-au produs evenimentele din decembrie 1989, dar avea moralul și ținuta unui tînăr. Mihai Șora a fost un elev și un student strălucit. La absolvirea liceului vorbea greaca veche și latina, pe lîngă franceză. În 1938 a terminat Facultatea de Filozofie la București, avîndu-i profesori pe Nae Ionescu și Mircea Vulcănescu, și asistent la seminarii pe Mircea Eliade. Tot în 1938 a obținut, alături de Eugen Ionescu, o bursă la Paris. După ocupația germană s-a mutat la Grenoble, unde și-a luat doctoratul cu o lucrare despre opera lui Pascal.
Intelectual antifascist, refugiat în Franța pe toată durata războiului, Mihai Șora a intrat în Partidul Comunist Francez dintr-un impuls sincer, luat pe sus de ideile umaniste ale stîngii antihitleriste. După război a ajuns cercetător la a Centre National de la Recherche Scientifique din Paris. Era dovada valorii lui intelectuale într-o comunitate foarte exigentă și destul de șovină. În 1947 a reușitsă publice la Gallimard volumul Du dialogue intérieur. Fragment d’une anthropologie métaphysique, care a avut ecouri importante printre marile personalități conservatoare din filozofia franceză. Statul francez l-a apreciat atît de tare încît a vrut să-l adopte. I-a oferit pe loc cetățenia. Dar Mihai Șora a refuzat-o. Poate că spera să facă impresie bună regimului comunist de la București, căci plănuia să-și vadă părinții rămași în România.
Și, în 1948, a pornit în călătoria din care nu s-a mai întors niciodată.
(va urma)
Da. Probabil o astfel de descriere ar tine la.cei care nu au prins perioada comunismului și care habar nu au de istorie.
In episodul 2, o sa ne spuneti ca a trudit la canal si a suferit la Sighet ? Ca a fost un nobil cauzas al democratiei ? A fost un stalinist protejat de PCR. Atat. In rest…de morti numai de bine.
Chestia cu demisia e o poveste,nimeni nu a vazut vreo cerere in acest sens obligatorie in forma scrisa pentru a produce efecte juridice. Posibil ca afland ca nu mai intra in noul guvern rezultat dupa alegerile din 20 mai a ales „sa demisioneze” asa pe gura,ma rog daca tine treaba asta? In episodul doi poate scrieti de implicarea tovarasului ministru in declansarea evenimentelor de la Tg. Mures. Si poate lamuriti si cu apartenenta la NKVD, sunt jurnalisti care afirma ca exista probe solide, chiar azi in EVZ. De colaborarea cu Tovarasa Ana ce sa mai zicem ? Expulzarea din Franta pe motiv de agent sovietic,vezi V.Tismaneanu, s-a transformat in vizita sa-si vada parintii ? Si uite asa interdictia de a se intoarce in Franta s-a transformat in crunta pedeapsa, tovule,de maine esti sef de cabinet la A.Pauker, sa-ti bagi mintile in cap ! Chiar nu va intrebati de ce la inmormantare nu a participat nicio persoana importanta,de tfl-isti ce sa ma zicem ? Erau toti plecati din Bucuresti,inclusiv Girafa ? Faceti o comparatie cu funeraliile lui Razvan Teodorescu. Urmeaza dupa cum se arata,,tipic romanesc, circul succesiunii intre sotia vesnic neconsolata si copilul Tom.
.PS. Ii recomand comentariul si celui care semneaza articolul din josul paginii, Ospataru’, ca promite si el „a suivre”. Poate va mai documentati.