Notă: Pentru informații privind subiectul filmului căutați pe net un sinopsis. Practic, Google Images s-ar putea dovedi suficient.
Cînd Hollywood-ul livrează borhot la foc automat, cînd îi înmînează politicos lui Ang Lee Oscarul pentru regie, iar nouă ne-ndeasă pe gît tone de aiureli sau pur și simplu dejecții 3D, planeta n-are de ales: se cacă pe ea de emoție cînd vede un film artistic precum acesta*. Cu atît mai mult cu cît nemaipomenita realizare artistică independentă a bifat, ce chestie, o nominalizare la Movie of the Year. Și mai cu seamă cu cît cel mai mare critic de film al Americii – Roger Ebert, Dumnezeu să-l odihnească! – a numit-o pe Quvenzhané Wallis, puștoaica din rolul principal, „o forță a naturii“.
Dar adevărul e că acum 30 de ani, cînd ideea de cinema de autor încă însemna ceva pentru marele public și chiar pentru criticii de film americani, Beasts of the Southern Wild ar fi trecut aproape neobservat. Iar despre forța creață a naturii ar fi scris review-uri ample cîteva publicații implicate activ în industria casting-ului pentru copii. Mă rog, exagerez puțin, ca să fie mai clar ce vreau să spun: Quvenzhané Wallis (mai mult nerv decît instinct, mai multă energie decît actorie) nu e nici pe departe Anna Paquin în The Piano sau, îmi atrage atenția o colegă cinefilă, Kirsten Dunst în Interview with the Vampire. Asta ca să dau doar două exemple cît de cît contemporane cu hoardele hipsterești de aplaudaci.
Între timp, pretențiile au scăzut dramatic. Iar azi, în anul de grație în care The Master (Paul Thomas Anderson, 2012) nu e nominalizat la Oscarul pentru cel mai bun film, un cineast pe nume Benh Zeitlin meșterește un soi de poem cinematografic post-Katrina. Cu background și mesaj ecologist, cu actori amatori și c-un persistent iz de Terrence Malick cu buget redus. Un film care, pentru că face altceva cu apa decît Life of Pi, trece drept curajos, interesant și original.
Vă reamintesc că acum toți artiștii zilei sînt ecologiști și democrați, în sensul american al cuvîntului. Toți se apleacă cu nemărginită empatie asupra minorităților, asupra naturii, asupra găurilor din curul mentalităților. Toți o freacă politically correct și o ard hipsteresc la granița nesimțită dintre poezia laxă și ideologia crasă (în general de stînga, evident). Și exact aici, în acest Bathtub uniformizant și la fel de creativ precum bășina unei specii de rinocer pe cale de dispariție, se plasează și acest film pe jumătate oniric și pe jumătate improvizat.
Căci e clar ce face domnul Zeitlin cînd nu are nimic de spus/povestit, adică în 70% din timpul acordat acestei producții. Creează imagini memorabile (cam cum procedează, în sesiunea din anul al II-lea, studenții coreeni la imagine). Filmează din mînă găini, copaci, gîze, cutii de carton sau pe Quvenzhané Wallis în gros-plan. Apoi scoate din joben niște mistreți fantastici cît casa – asupra cărora, sînt nevoit să recunosc, ar fi trebuit să intervină decisiv Ang Lee. Finalmente, senzația e că asiști la un fel de Mardi Gras diluvian și empatic, cam cum i-ar fi trecut lui Bacovia prin cap dac-ar fi fost martorul acestor vremuri prăpăstioase. Și – amănunt esențial – dac-ar fi fumat chiar mai mult de cît poeții de la Robin and the Back stabbers.
* Beasts of the Southern Wild / Tărîmul visurilor (SUA, 2012). Regia: Benh Zeitlin. Cu: Quvenzhané Wallis, Dwight Henry.
