Iuliu Hossu, episcopul martir al Bisericii Greco-Catolice, a făcut din demnitate un obicei observabil de pe pămînt, fără lunetă și fără microscop. Dacă popii noștri ortodocși n-au prea dat dovezi de curaj și sfințenie în fața comunismului, episcopul Hossu a luat asupra lui această sarcină de onoare.
S-a născut lîngă Cluj, în familia preotului unit Ioan Hossu, și a început școala primară la sat, în regim laic, luînd drept sfinte doar nuiaua învățătorului și scatoalcele părintești. Apoi, Biserica s-a strecurat în planurile lui școlare cu mai multe propuneri. Mai întîi cu gimnaziul luteran din Reghin, apoi cu liceul romano-catolic din Tîrgu Mureș și, în fine, cu liceul confesional greco-catolic din Blaj. Iuliu a gustat din toate și, la absolvire, a plecat la Roma, să afle preferințele lui Dumnezeu direct de la Papă. După ce a terminat Colegiul Urban Pontifical „De Propaganda Fide”, tînărul teolog și-a dat două doctorate: unul mai lumesc, în filozofie, celălat mai pe gustul sfinților, în teologie. În 1910, la 25 de ani, Iuliu Hossu devine preot prin grija unchiului și episcopului Vasile Hossu al Gherlei.
Izbucnirea războiului mondial îl găsește arhivar, bibliotecar și vicar la Lugoj. Împăratul le cere românilor din Transilvania să se înroleze pentru front. Familia Hossu dă tot ce are: avocatul Vasile Hossu, medicul Traian Hossu și inginerul Ioan Hossu, toți frați ai preotului Iuliu Hossu, sînt mobilizați ca ofițeri. După ce vărul său, căpitanul Iustin Hossu, cade eroic pe frontul rusesc, Iuliu se înrolează și el ca preot militar cu grad de sublocotenent și cutreieră spitalele de campanie cu harul unui sfînt coborît printre leproși.
În 1917, unchiul său, Vasile Hossu, moare, iar împăratul îl numește episcop în locul lui pe sublocotenentul preot Iuliu Hossu.
Episcopul Iuliu Hossu a fost un unionist rezervat, care a așteptat clipa unirii în tăcere. Cînd însă poporul s-a adunat la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918, Iuliu Hossu a știut să aleagă cuvintele care au făcut mulțimea să plîngă. A citit proclamația cu vocea unui crainic antrenat și l-a îmbrățișat în uralele generale pe mitropolitul ortodox Miron Cristea.
Apoi, neamul Hossu și-a pus ramificațiile la bătaie și a trimis, cu o locomotivă scoasă din pălărie de inginerul Ioan Hossu, ofițer de căi ferate la Oradea, o delegație la București. Delegația avea patru membri: Alexandru Vaida-Voevod și Vasile Goldiș, care băgau cărbuni în cazan, și Iuliu Hossu și Miron Cristea, care strîngeau la piept, cu rîndul, declarația de unire pe care urmau să i-o înmîneze Regelui Ferdinand.
2.279 de vizualizări
