Eroii neamului românesc despre care știm că dormeau îmbrăcați în platoșă, despicau dușmanul cu tot cu cal, făceau cîmpiile să rodească doar arătîndu-se și împărțeau dreptatea mai corect ca regele Solomon pot păli toți pe lîngă grecul tocilar care, în noiembrie 1711, a urcat pe tronul Moldovei pentru a doua oară. Vă vine să credeți sau nu, Nicolae Mavrocordat a interzis jupuirea țăranului și a prevăzut în lege jupuirea de viu a boierului care insistă. I-a scutit pe popi de plata anuală a celor doi galbeni, echilibrînd raportul financiar între Dumnezeul creștin de care asculta prostimea și Allah-ul în numele căruia tăia el chitanțe. A înjumătățit birul pe vin – de la 4 bani la 2 bani –, lăsîndu-i pe răzeși să vadă jumătatea plină a vedrei. A desființat pogonăritul și a redus goștina pe oi, fapte care au pus în mișcare economia blazată a Moldovei, limitată, pînă atunci, doar la fuga din calea tătarilor. Bunelor relații cu Poarta ale familiei Mavrocordat le datorează azi alde Fenechiu, Iacubov și Hrebenciuc netransformarea Moldovei în pașalîc, această misiune rămînînd pe de-a-ntregul pe umerii PSD în perioada 1990-2004. Cînd boierii moldoveni erau cercetați de sultan pentru intrigi ale zarafilor turci, Nicolae Mavrocordat își folosea influența și averea ca să-i scape cu viață și să-i scoată din mîinile gîdelui doar cu un ochi sau cu o mînă lipsă. Cînd turcii au prefăcut Hotinul în raia sub stăpînirea unui pașă, Nicolae a reușit să impună un pîrcălab de care să asculte jderii și bourii locali, așa încît lumea să îndure jugul creștinește. Cînd tătarii au cerut ținutul Soroca pentru ei și hergheliile lor, pe baza unui proiect european de jaf, domnul Moldovei l-a convins pe sultan să accepte ideile păcii de la Karlowitz și să-i asmută spre Soci.
Între 1711 și 1713, oștile poloneze și suedeze, rămășițe ale războiului ruso-turc, se îndestulau din holdele, butiile, oile și jupînițele Moldovei, după vechiul obicei al pîrjolului medieval. Cumva, epoca Luminilor s-a ivit în Moldova mai devreme ca la Paris, ea anunțîndu-i-se unui domn citit ca Mavrocordat prin flăcările ce luminau cerul dinspre Tighina, acolo unde chefuia Statul Major al regelui suedez. Dar sultanul și vizirii nu putea uita mîngîierea pungilor mavrocordești, așa că Nicolae a primit învoire să-i scoale pe militari de pe burta economiei naționale și să-i escorteze pînă dincolo de Nistru. Cît despre strădaniile în creșterea culturii române, se sparie gîndul cîte a putut să făptuiască un grec educat în Italia și aflat în slujba turcului.
